Despre rolul practicării unui sport în echipă în formarea personalității unui tânăr

 Practicarea unui sport în echipă are un rol crucial în formarea personalității unui tânăr, deoarece această activitate dezvoltă abilități esențiale precum comunicarea, cooperarea, spiritul de echipă și responsabilitatea.

În primul rând, practicarea sportului în echipă este legată de comunicare. Într-o echipă, fiecare membru trebuie să fie capabil să comunice clar și eficient cu ceilalți membri pentru a obține succesul. Acest lucru poate ajuta tinerii să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și să devină mai încrezători în ceea ce fac. De altfel, sportul în echipă poate încuraja tinerii să devină mai deschiși și mai empatici unii față de alții, ceea ce facilitează o dezvoltare mai bună a relațiilor interpersonale.

În al doilea rând, sportul de echipă înseamnă și asumarea responsabilității. Într-o echipă, fiecare membru trebuie să fie responsabil pentru acțiunile sale și să își ajute colegii să atingă obiectivele comune. Această responsabilitate poate fi respectată și în afara terenului de sport, ajutând tinerii să devină mai independenți și mai încrezători în capacitățile lor de a face față provocărilor.

În concluzie, practicarea unui sport în echipă poate fi un mijloc eficient pentru formarea personalității unui tânăr. Comunicarea, cooperarea, responsabilitatea și spiritul de echipă sunt toate abilități esențiale care pot fi dezvoltate prin intermediul sportului în echipă și care sunt aplicabile în alte aspecte ale vieții. În plus, sporturile de echipă sunt distractive și oferă tinerilor oportunitatea de a-și face noi prieteni și de a-și dezvolta abilitățile sociale.

Solidaritatea umană ca factor de progres

Termenul de solidaritate denotă un sentiment ce constă în acordarea ajutorului reciproc dintre oameni. Cu alte cuvinte, dorința de a fi de folos unui alt individ, de-ai oferi ceva, din simplul motiv că poți. 

Pe de o parte, solidaritatea umană, ca factor de progres, nu este neglijabilă. Aceasta facilitează crearea de legături dintre indivizi - la scară mică - și la scară mai mare, între popoare, țări, diferite grupuri specializate de oameni. Pe principiul că un ajutor este mereu bine venit, iar acordarea acestuia este, deseori, ușor de realizat - dacă există voință și resurse - construcția unor relații trainice nu întârzie să apară.

Pe de altă parte, un act de solidaritate poate să valoreze foarte mult strict din punct de vedere sentimental. Atunci când într-o clipă dificilă vine un ajutor din exterior, acest lucru înseamnă foarte mult pentru persoana aflată în dificultate. Desigur, nu de fiecare dată amintirea unei fapte bune va dăinui în mintea unui om, însă aceste momente de solidaritate pot crea baza unei relații de prietenie, amoroase sau de afaceri sănătoase.

În concluzie, solidaritatea umană are o importanță destul de mare în ceea ce privește progresul; pentru că duce la crearea unor legături acolo unde acestea s-ar putea să nu se fi întâmplat în alte condiții și pentru că are o valoare sentimentală pentru cineva care se află într-o situație dificilă la un moment dat din viața sa.

În ce masură căminul poate sau nu poate garanta echilibrul interior al unui individ?

Căminul reprezintă un element vital pentru formarea unui individ. De la naștere până la plecarea din casa părintească și după, omul are tendința să-și amintească despre multe lucruri din trecut și să compare perspectiva sa cu cea a altor oameni.

În primul rând, căminul influențează echilibrul interior al individului din momentul în care acesta începe să înțeleagă ce se întâmplă în jur. O casă fericită, unde membrii familiei se înțeleg și învață lucruri împreună, va influența pozitiv un individ. Acesta, cel mai probabil, va avea tendința să-și caute un partener de viață ce împărtășește aceleași valori pe care le-au împărtășit părinții sau frații săi.

În al doilea rând, deși căminul este locul cel mai drag până în momentul în care copilul devine adult, echilibrul interior al individului odată ce acesta începe să-și creeze propriul cămin nu este garantat. Mereu există elementul de imprevizibil și chiar dacă aparent lucrurile merg bine și în direcția preferată, tot timpul poate să apară ceva ce te zdruncină - ceva ce nu vine neapărat din interior sau din partea oamenilor dragi. Echilibrul interior, deși deseori este susținut de anturaj și de familie, nu este sută la sută controlabil sau dependent de cămin.

În concluzie, căminul poate sau nu poate garanta echilibrul interior al unui individ. Pe de o parte, poate menține sau potența fericirea și starea de bine al omului, dar pe de altă parte nu poate garanta stabilitatea acestui sentiment în timp sau în situații critice.

Despre bunătate

Bunătatea este o trăsătură mai rar întâlnită astăzi sau, cel puțin, nu peste tot. Fie că este vorba despre bunătatea arătată față de oameni, față de natură sau față de sine însuși, aceasta rămâne a fi o parte din ființa umană, chiar dacă se găsește în proporții diferite în funcție de individ.

În primul rând, bunătatea ne ajută să creăm legături cu cei din jur. Un gest de bunătate este și o poartă spre sufletul unui om. Desigur, nu de fiecare dată bunătatea este răsplătită pe măsură - oamenii sunt deseori egoiști și uită repede binele făcut cândva, ba mai și profită de acesta.

În al doilea rând, bunătatea poate fi și o metodă de apreciere față de propria persoană. Unii oameni simt nevoia să facă bine, pentru a se simți și ei mai bine. Acțiunile de caritate, mai ales, sunt o formă de a obține o imagine mai bună asupra propriei persoane, dar și de a ajuta pe cineva care are nevoie de acest ajutor.

În concluzie, bunătatea este o trăsătură care chiar dacă nu este manifestată prea des de unii oameni, există și face parte din firea umană. Aceasta ne ajtă să ne apropiem de comunitate și să ne apreciem mai mult pe noi înșine.

Pentru ce învățăm?

Una dintre cele mai dificile întrebări pentru un elev sau student este cea din titlu, pentru ce învățăm? Pentru note? Pentru a fi apreciați de părinți sau prieteni? Pentru a fi invidiați de alții? Sau pentru noi înșine? Învățatul înseamnă evoluție și cunoaștere. Iar motivele sunt multe și diferite.

În primul rând, învățăm pentru că așa este firea umană. Învățatul nu se rezumă la tema de română sau setul de exerciții pentru bac. Este un proces continuu, pe care individul îl îmbrățișează de la naștere: primul cuvânt, primul pas, prima părere proprie.

În al doilea rând, învățatul înseamnă socializare. Oamenii de mici sunt învățați că trebuie să facă parte dintr-un grup social, iar motivul care unește douăzeci de oameni mici sau mari într-o sală de clasă este învățatul. O cerință comună dată de învățător sau profesor obligă oarecum ca participanții la o activitate să interacționeze unul cu celălalt, iar învățatul împreună s-a adeverit a fi o metodă eficientă, pe care mulți oameni o aplică indiferent de vârstă sau ce trebuie învățat - o temă la istorie, o limbă străină, un proiect la birou.

În concluzie, învățăm pentru noi înșine. Pe de o parte, pentru că asta știm să facem, ca specie și pe de altă parte, pentru că acest scop comun ne unește cu alți oameni, ceea ce ajută la crearea unor relații sociale importante pentru orice individ.

Despre creșterea, alegerile și schimbările pe care le poate face un individ

De când omul face primii pași (și chiar mai devreme), viața se așterne în fața lui sub forma unui drum, care poate lua numeroase întorsături. Pe ce drum va merge, ce alegere va face și cum aceasta îi va schimba viața, ține doar de el.

În primul rând, ideea de cresc, aleg și schimb înseamnă seriozitate față de propriile decizii și acțiuni. Fie că schimbarea este foarte mică - de exemplu, o cămașă albă și nu una neagră purtată la un interviu - aceasta poate influența o zi, un eveniment sau pur și simplu, dispoziția pentru moment. Firea umană își dorește o schimbare de fiecare dată când ceva nu merge așa cum ar trebui să meargă, de aceea asumarea alegerilor pe care le face un individ este un lucru important.

În al doilea rând, creșterea unui om, indiferent dacă este vorba de viața profesională, cunoștințe în anumite domenii, avansarea la locul de muncă sau realizarea că o relație, fie de prietenie sau amoroasă nu merge bine, înseamnă maturitate. Maturitatea nu vine neapărat odată cu vârsta, ci cu experiența în viață, care reiese din alegerile făcute mai devreme sau mai târziu și schimbările care au loc drept urmare a acestor alegeri.

În concluzie, creșterea, alegerile și schimbările pe care le face un individ îl definesc ca persoană. Pe de o parte, îl duc în punctul în care vrea să fie - sau cât mai aproape de acesta iar de altă parte, îl maturizează și-l pregătesc pentru a fi o entitate valoroasă în societate.

Despre necesitatea cunoașterii unor limbi străine în dezvoltarea personală

Cunoașterea unei limbi străine este benefică pentru individ, în special în ceea ce privește dezvoltarea personală. Cu cât mai multe limbi cunoaște un om, cu atât mai bine pentru el și pentru formarea sa.

În primul rând, odată cu învățarea unei limbi străine, crește numărul de informații la care are acces individul. Nu de multe ori m-am regăsit în situația în care aveam nevoie de o informație, dar nu o puteam găsi în limba română. O căutam din nou, de data aceasta, într-o altă limbă, și îmi apăreau alte surse, alte piste, astfel încât puteam să comasez din mai multe surse, ca să obțin ceva integru. Sunt sigură că toți am fost în această situație.

În al doilea rând, o limbă străină înseamnă o ușă deschisă și posibilitatea de a cunoaște oameni noi, de a le observa modul de gândire, de a încerca deslușirea mentalității lor. Cunoașterea unui om care și-a petrecut copilăria în alte condiții, sau care are un job care e privit diferit în țara ta, sau un om a cărui relații cu sexul opsus au alte principii decât ale tale - toate acestea sunt o sursă nelipsită de informație. Datorită prieteniei cu un străin, poți învăța multe, poți să-ți revizuiești anumite idei sau pur și simplu să compari cum este la ei și cum este la tine. În dezvoltarea personală, aceste lucruri joacă un rol destul de important - rolul de autocunoaștere și de întrecere a propriilor limite.

În concluzie, o limbă străină poate să ofere nenumărate posibilități, fie că este vorba despre informare sau despre cercetare a modului de viață a oamenilor din alte țări. Persoana astfel se dezvoltă, capătă experiență și poate să vadă un lucru din mai multe puncte de vedere.

Pot gesturile caritabile să influențeze sau nu fundamental destinul unor oameni?

Trăim într-o lume dură, care cu fiecare an ce trece devine din ce în ce mai rece, mai indiferentă față de om. De aceea, gesturile caritabile au un loc aparte în aceasta, reprezentând o rază de lumină pentru umanitate, fiind capabile să schimbe fundamental un destin.

În primul rând, un gest caritabil poate demonstra că lumea, oricât de întunecată nu ar fi, este și un loc bun, un loc unde alături de lucrurile rele se întâmplă și lucruri bune. Această perspectivă poate apărea nu doar pentru cel ce realizează gestul, ci și pentru cel ce beneficiază de acesta, deci e o situație în care ambele părți ies în câștig.

În al doilea rând, un gest caritabil, făcut într-un moment dificil poate reprezenta o ușă deschisă pentru cineva care este la pământ sau o nouă perspectivă asupra vieții sau a unei situații. Această viziune poate fi un nou început, o schimbare majoră, dar demult dorită sau realizarea că visul vieții unui individ este cu totul altul decât drumul pe care l-a ales pentru a ajunge la acesta.

Drept urmare, a fi caritabil înseamnă nu doar a oferi necondiționat ceva unui altui om, ci și de a fi atât un semn al faptului că în lume mai există speranță, cât și un start pentru o cale necunoscută.

Despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală

În ziua de azi, emisiunile culturale nu mai sunt la fel de vizionate ca în trebut. Odată cu accesul liber la informație prin intermediul internetului, omul modern preferă să caute doar ceea ce-l interesează, deseori neglijând necesitatea spiritului de a se hrăni cu frumos.

În primul rând, rolul unei emisiuni culturale este de a informa spectatorii din spatele micului ecran asupra unor evenimente, expoziții, spectacole de teatru. Din păcate, tineretul din ziua de azi evită aceste evenimente, fiind interesat mai mult de cluburi, jocuri de noroc și mersul la mall. 

În al doilea rând, emisiunile culturale atrag atenția asupra unor subiecte ce calmează spiritul. O emisiune culturală nu va dezbate subiecte precum situația politică în țară, bârfele despre pseudo vedete sau alte subiecte de senzație. O emisiune culturală atrage atenția asupra unor valori din domeniul teatrului, științei, medicinei, a unor invenții sau reușite, astfel punând spectatorul în poziția de a gândi și de a-și crea o părere despre lucrurile ce se petrec în țară, acele lucruri pe care nu sunt strigate pe la toate colțurile.

În concluzie, emisiunile culturale încă sunt un subiect important pentru individul care vrea să fie informat în domenii precum știința, arta, medicina. Pe de o parte, aceste evenimente au rolul de a informa despre un eveniment cultural, pe de altă parte - de a oferi informații valoroase despre personalități din țară sau străinătate, adevărate personalități și nu indivizi care au ajuns cunoscuți publicului datorită prostiei.

Despre rolul prietenilor pentru un adolescent

Se știe că omul nu este un animal solitar. În evoluția sa în timp, specia umană a rezistat tuturor greutăților datorită faptului că a făcut față problemelor în grupuri, compuse din familie, prieteni, parteneri. Astfel, prietenia este un concept important în ceea ce privește natura omului, în special în cazul adolescentului - când viața abia începe, iar trăirile în această perioadă devin puternice și potențate de mai mulți factori.

În primul rând, prietenia este o relație cu beneficii pentru ambele părți, din mai multe motive: unui prieten îi poți împărtăși sentimentele trăite, ideile care-ți vin în cap, un secret pe care nu-l poți păstra pentru tine. Un prieten este un om de care te atașezi pentru că acesta te susține, își împărtășește pasiunile sau dacă nu, le acceptă și le discută cu tine.

În al doilea rând, o prietenie, mai ales la adolescenți, este mediul perfect pentru învățare și formare, pentru că în adolescență familia nu mai are același impact asupra individului ca în copilărie. Există totuși și partea negativă a a unei prietenii adolescentine: individul la această vârstă este, de obicei, ușor influiențabil, astfel încât în unele cazuri prietenia cu o persoană anume duce la formarea unui om rău sau care este privit prost de către societate.

În concluzie, în adolescență prieteniile sunt extrem de importante; pe de o parte, pentru că astfel un individ poate socializa cu oameni care-l înțeleg și care nu-i consideră trăirile stupide. Pe de altă parte, o prietenie adolescentină este o sursă minunată de cunoaștere și formare, cu riscul de a lua o cale greșită în ceea ce privește consolidarea individului.

Despre gândire

Gândirea, una dintre puținele însușiri care ne ”diferențiază” de celelalte regnuri este deseori confundată cu rațiunea. Din păcate, o mare parte din subspecia Homo sapiens sapiens nu gândește, ci se rezumă la perceperea lumii doar prin intermediul instinctelor, astfel degradând înapoi la Homo sapiens neanderthaliensis.

În primul rând, gândirea este o activitate atribuită doar omului, ceea ce presupune o înaltă dezvoltare intelectuală, capacitate de a raționa, de a face legătură logică între un eveniment și o consecință, de a chibzui posibilitățile și șansa la succes. Astfel, gândirea reprezintă personalitatea omului și nivelul său de inteligență.

În al doilea rând, gândirea presupune o activitate permanentă, prin intermediul căreia omul cunoaște, se dezvoltă, creează. Din păcate, impactul unei societăți sau a unei puteri poate deregla acest mecanism: mass-media, care, de altfel, prezintă consumatorului ceea ce acesta-i cere; biserica, cunoscută și ca organ de spălare a creierului; un regim politic, ce ascunde adevărul și prezită publicului doar faptele și ideile pe care le vrea el. Astfel, o bună parte din populație fie e spălată pe creier, fie zombată, fie degradată de informațiile ”adevărate” și ”folositoare” oferite de cei trei paraziți ai societății.

În concluzie, consider că felul de a gândi la oameni diferă. O parte din populație încă mai gândește logic, rațional, nefiind infectată de  paraziții societății. Cealaltă – turma, există doar datorită televizorului, politicii și bisericii, în timp ce organul lor de gândire fie se atrofiază, fie se mută în alt loc, la fel de ”inteligent” ca și piatra din parc. Capacitatea de a gândi îi este caracteristică doar omului, ceea ce mă face să sper că oamenii mai au o șansă de a se dezvolta și de a scăpa de vrăjmașii rațiunii. Astfel, omenirea mai are o șansă de a crea un viitor frumos, adevărat și plin de cunoștințe pentru generațiile viitoare.

De ce ai scrie un jurnal când (cât) ești tânăr

M-am întrebat de mai multe ori de ce am început să îmi notez gândurile în jurnal. Cel mai vechi datează din 2005, un carnețel mic, cu o copertă galbenă, spălăcită. Deschizându-l, nu văd nimic interesant, căci sunt notate evenimente gen ”azi am mâncat cireșe și m-am uitat la un film”. Și totuși, literele scrise inegal, undeva colțuros sau neîngrijit îmi reamintesc de o fetiță ce simțea nevoia să vorbească cu cineva.

 Astăzi, acel ”cineva” poartă numele de ”Dragă Nimeni”, dar scrisorile adresate lui sunt mult mai complexe, scrise în clipele triste, când gândurile nu merită să fie rostite cu voce tare. Scrisorile nu sunt trimise niciodată, acestea își duc veacul printre foile galbene ale unei condici cu coperți roșii. Literele au devenit rotunde, aranjate în rânduri drepte. Frazele s-au extins, ocupând pagini întregi. Carnețelul galben s-a pierdut undeva printre cărți demult uitate…

Adolescența este perioada schimbărilor radicale în interiorul unui individ. Acestea sunt de natură fizică, psihică, morală. Totuși, schimbările emoționale lasă o amprentă considerabilă. Deseori, adolescentul trece prin perioade negative, când lumea din jur se transformă într-un haos, când nici el nu știe ce se întâmplă cu el și cu oamenii din jur. Cineva își regăsește liniștea sufletească în cercul prietenilor, cineva – în jocurile online, altcineva – în vicii, dar mai sunt și romantici ce preferă să-și îngroape gândurile în foi pătate de cerneală. Acesta, din punctul meu de vedere, este cel mai sigur mod de a păstra amintirea unei perioade zbuciumate.

Un prim argument ar fi necesitatea unui spațiu intim pentru un individ ce trece prin marea schimbare. Un gând fugar, un sentiment abia născut, un eveniment marcant își regăsește urma în amintirile unui prieten căruia îi este relatată trăirea din acea clipă. Totuși, amintirea piere din gândul oamenilor, din gândul adolescentului în sine, astfel venind o zi când nici cea mai arzătoare dorință de a-și reaminti o clipă frumoasă nu poate să schimbe trecerea timpului și râul lui Lethe din mintea fiecăruia. Aici intervine jurnalul, spațiul în care amintirea este vie, scrisă în clipa trăirii, când sentimentele năvalnice fugeau înaintea literelor, fără ca cerneala să aibă vreo șansă să le ajungă din urmă.

Un alt argument ar fi descoperirea propriei personalități pe parcursul timpului, observarea trecerii din vârsta copilăriei în universul maturității. Deschizând un caiet vechi, omul se regăsește la vârsta datei din calendar, amintindu-și cât de naiv, trist, vesel, năzbâtios sau cuminte a fost cândva; și nu-i vine să creadă că el, cel ce a deschis caietul este același el mâna căruia a înșirat cuvinte pe filele care cândva au fost albe…

În concluzie, consider că un jurnal este o necesitate pentru cei ce vor să-și (re)cunoască propria personalitate; în primul rând, să observe evoluția individuală pe parcursul timpului și, în al doilea rând, să-și regăsească cele mai intime amintiri și gânduri ce au fost menite să fie relatate doar filelor galbene, mirosind a praf și vise al unui copil demult matur…

Despre atitudine

Atitudinea, ca o poziție al unui om în societate, reprezintă un element aparent neimportant, care are rolul de a influența multe evenimente, păreri sau chiar decizii substanțiale.

În primul rând, un om cu atitudine este plasat într-o anumită categorie de societate. Acesta își manifestă propriile idei și trăsături de caracter, prin atitudine atingându-și scopul. De altfel, un om ce ia atitudine este privit altfel de societate, căci reprezintă o verigă ce judecă și acționează, animând astfel evenimentele dintr-o comunitate.

În al doilea rând, atitudinea este una dintre acele trăsături ce dezvoltă caracterul, ce ajută omul să iasă din zona de confort, fiind astfel capabil să-și dezvăluie adevăratele calități. Un om inteligent, dar fără inițiativă este ușor eclipsat de unul mai puțin strălucit, dar un orator mai bun sau vânător de oportunități.

În concluzie, această trăsătură – atitudinea, este doar un pas în dezvoltarea unei persoane, atât pe plan intelectual, cât și pe cel moral. Deși este deseori confundată cu obrăznicia sau lipsa de tact, atitudinea este un element definitoriu în plasarea unui individ într-o anumită poziție în societate.

Despre lene

Din punctul meu de vedere, lenea este una dintre micile bucurii de care se poate bucura ființa umană în fiecare zi. Oricât de nociv n-ar fi considerat acest ”defect”, lenea își are rostul în activitatea omului.

În primul rând, lenea înseamnă relaxare, indiferență față de timp sau lucrurile apraent importante din ziua respectivă. Astfel, un moment de lenevire pe canapéa cu telecomanda sau cartea în mână nu este un viciu; ba invers, este o metodă de relaxare alături de activitățile și lucrurile plăcute, atât de importante în ”meniul” activității intelectuale zilnice.

În al doilea rând, prea mult bine strică. Dacă lenea se transform într-o obișnuință, devenind din ce în ce mai observabilă, aceast transform ființa umană într-o larvă ce-și petrece viața într-o imobilitate deplină, fără a cunoaște însă frumusețile din lume sau limita propriilor capacități.

În concluzie, consider că lenea este importantă organismului uman pentru relaxare fizică și psihică. Pe de altă parte, lenea dusă mai departe de o oră de relaxare, implicată în orice activitate a individului poate provoca indiferență totală față de viață și de orice fel de preocupare, dând naștere astfel unui element bolnav într-o societate care încearcă să avanseze.

Despre greșeală

Greșeala face parte din algoritmul învățării. Astfel, nimic nu poate fi făcut bine din prima; nimeni nu se naște învâțat, și toate descoperirile și realizările în viață sunt făcute treptat.

În primul rând, omul cât trăiește învață. Greșeală face parte din viața lui de zi cu zi, aceasta având menirea să încurajeze dezvoltarea individului. Astfel, greșind într-un exercițiu de matematică, individul va încerca o altă metodă de rezolvare sau o va încerca din nou pe prima, pentru a se asigura că e bună sau nu. Un grup de prieteni nu va mai invita o persoană anume la un eveniment, învățând din greșeala de a o invita la un alt eveniment, această făcând dezastru. Un amorezat nu va mai cumpăra crini de ziua iubitei sale, amintindu-și de ultima dată când domnișoarei alergice i s-a umflat fața.

În al doilea rând, greșeala este deseori urmată de pesimism din partea celuia care a făcut-o. Personal, consider că o astfel de abordare este incorectă; omul din greșeli învață. Când se închide o ușă se bate la alta; așa e și cu greșitul. Dacă prin intermediul unei gafe s-au stricat relațiile cu cineva, tot ce face individul de rând este să-și plângă de milă sau să zică ”nu există niciun mod de a-mi repara greșeala”.  Dar, surpriză – tot timpul există o ieșire din situație, oricare ar fi ea. Omul trebuie să fie mai deschis spre lucruri și abordări noi, la fel e foarte important și capacitatea acestuia de a trece peste. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, greșeala nu mai are aura aceea de fatalitate și de inexistență a unei soluții.

Astfel, greșeala își are rolul în formarea individului și în avansarea acestuia în orice domeniu. Totuși, pentru mulți oameni proprietatea de a greși este deseori transformată într-un dezastru, aceștia fiind incapabili să treacă peste sau să încerce să o repare.

Despre educație

În societatea modernă, educația ocupă un rol important în formarea individului. Dacă în evul mediu această posibilitate era oferită doar copiilor nobili, în ziua de astăzi educația nu mai este o raritate: de ea au parte marea majoritate a generațiilor în formare.

În primul rând, dreptul la educație desemnează crearea unor condiții pentru a acumula cunoștințe într-o formă eficientă. Astfel, generațiile tinere își încep drumul educației de acasă. Fiind educați de părinți, aceștia trec la un alt nivel – grădinița, unde pentru prima dată învață, prin metode practice, de a se integra într-o societate, de a relaționa cu oamenii, de a diferenția binele de rău, etc. La o vârstă fragedă copilul merge la școală – unde învață bazele științei, artei, logicii și lingvisticii. După învățământul primar urmează gimnaziul, și după – liceul, locul în care individul începe să perceapă lumea cu ochii unui adult. Universitatea în schimb are rolul de a finisa educarea teoretică a individului, fără a purta răspundere pentru reușitele lui din viitor și acțiunile pe care le întreprinde. Astfel, procesul de formare a unui om începe devreme și deseori nu se termină până la moarte – în cazul oamenilor care nu se limitează la cunoștințele acumulate de la alții.

În al doilea rând, educația nu conține doar partea teoretică: mai este și cea practică, deseori oferindu-i individului oportunități noi sau invers, micșorându-i cercul posibilităților. Astfel, un informatician foarte bun ca programator, dar needucat, brutal cu oamenii sau indecent va avea mai puține șanse decât unul mai slăbuț, dar mai educat și amiabil cu oamenii. Astfel, partea teoretică este deseori anulată de cea practică; capacitățile mintale sunt deseori trecute pe planul doi în cazul lipsei aptitudinilor sociale.

În opinia mea, educația ocupă un rol important în dezvoltarea individului, atât în comportamentul său în societate, cât și în munca sa intelectuală. Astfel, educația are rolul de a forma, deschizând individului noi orizonturi; pe de altă parte, lipsa acesteia restrânge posibilitățile. La fel, disonanța între educația intelectuală și cea socială poate crea disconfort celor din jur și în primul rând persoanei propriu-zise.

În concluzie, importanța educației este necontestată, având rolul de a crește o comunitate cât mai sănătoasă din punct de vedere social și crearea posibilităților de dezvoltare a aptitudinilor mintale ale acesteia, oferindu-i omului acces nelimitat la (re)descoperirea propriei vieți.

Despre dreptate

Deseori combătută și falsificată, dreptatea rămâne a fi una dintre bazele morale a unei persoane. Astfel, dreptatea apare ca salvatorul suprem pentru cei ce o caută și ca cel mai temut călău pentru cei ce se ascund de ea.

În primul rând, cum zice un proverb rusesc, ” fiecare are propriul său adevăr”; dacă pentru cineva dreptatea, deci adevărul înseamnă un anumit set de idei și acțiuni, pentru altul dreptatea e cu totul altfel. Perceperea dreptății diferă de la individ la individ, influiențată de anumiți factori precum educația, religia, înclinațiile spre anumite lucruri, anturajul, felul de a gândi și emoțiile.

În al doilea rând, dreptatea nu este tot timpul dreaptă. Deseori este fie combătută, fie falsificată, fie transformată în nedreptate. Acest lucru se datorează oamenirii, în special dorinței de a evita o eventuală pedeapsă pentru dreptate sau pentru a face pe altcineva nefericit alterând realitatea. Astfel, în lume există atâtea nedreptăți încât mulți oameni își pierd curajul și motivația de a afla ceva; totuși, există și cei care continuă să lupte, să îndure orice și să ajungă, până la urmă, la descoperirea dreptății.

Din punctul meu de vedere, în orice situație ”nedreaptă” există și dreptate, deoarece dreptatea nu poate fi pură niciodată. Chiar dacă aparent nedreptatea e făcută intenționat, fără motiv, există totuși o fărâmă de vină a celuia care pledează nevinovat și supărat că ”nu se face dreptate”.

În concluzie, dreptatea este un element necesar în viața omului. Totuși, acesta nu știe să lupte pentru ea, deseori căzând pradă disperării, încercând să o falsifice, să o inventeze sau altereze doar pentru a-i servi drept scut împotriva urmărilor acțiunilor sale.

Despre cinste

Cinstea face parte din arsenalul de luptă a omului împotriva societății. Astfel, creându-și un mecanism de apărare – adică o mască sub denumirea de ”cinste”, individul se poate simți bine în cercul semenilor săi.

Pe de o parte, cinstea este considerată o calitate. Acest fapt se datorează moralei, care, de altfel, influențează părerea societății despre ”cinstea curată” sau mai puțin a  unui om. Astfel, un individ ce respectă normele impuse de societate, nu se evidențiază decât prin fapte lăudabile, pe placul întregii comunități, capătă titlul de ” om cu cinste”. Totuși, această calitate este atribuită și oamenilor principiali, mai ales indivizilor care își respectă promisiunile și angajamentele. Cinstea în acest caz devine fața posesorului – ridicându-l în ochii lumii drept un om deosebit, deși dacă am avea o societate sănătoasă cinstea nu ar mai fi ceva ieșit din comun.

Pe de altă parte, cinstea este folosită ca o armă de îmblânzire a ”turmei”. Deseori, într-o societate sunt dictate normele morale, astfel un om ce se evidențiază prin ceva ”anormal” devine ”fără cinste”. De exemplu, în societatea medievală un alchimist era considerat om fără cinste, doar pentru că avea dorința, inteligența și pasiunea de a cunoaște lumea, lucru nepermis de către slujitorii religiei. Astfel, acest om, care inițial era ”normal”, după descoperirea șocantă că lumea de fapt e mult mai reală decât și-o imaginau frunțile aplecate până-n pământ, devine un om fără cinste, toate calitățile și binele făcut fiind uitate în favoarea ideei principiilor de cugete limitate.

Astfel, cinstea este o calitate, o bună imagine în fața comunității și o capacitate de a fi rațional și cinstit, asumându-ți responsabilitatea pentru cuvintele spuse sau faptele făcute. Pe de altă parte, aceasta este o  bună armă de control asupra majorității, deseori  reprezentând morala și ideea despre viață a tiranului, și nu a omului de rând care percepe cinstea altfel. În concluzie, cinstea este o calitate cu două fețe, indiferent de dorința individului, care fie este apreciată și admirată, fie este negată și clevetită drept ”imorală”.

Despre caracter

Carcaterul este una dintre puținele lucruri ce ne diferențiază ca personalități și în același timp ne face pe toți la fel. Din păcate, caracterul deseori lipsește la o anumită categorie de oameni, cunoscuți drept ”turmă”.

În primul rând, caracterul  persupune manifestarea modului de comportament, de gândire și de acționare a omului. Când auzim despre ”un om cu caracter” presupunem o personalitate, o entitate umană ce-și manifestă într-un mod rațional sentimentele, cugetă și  acționează în conformitate cu principiile și gândurile sale. Astfel, acesta se evidențiază prin anumite trăsături, care deseori sunt admirate, însă există și caractere ce prezintă trăsături negative.

În al doilea rând, această parte importantă din personalitate este ușor influiențabilă. Deseori, un om cu character puternic, ferm în convingerile sale, rațional, poate cădea pradă unor lichele, care prin șiretlic și manipulare pot induce anumite lucruri și idei, pe care victim le tratează drept rezultatul muncii sale. Astfel, un om strălucit, un caracter puternic poate deveni o simplă jucărie în mâna unor infami – care, de altfel, demonstrează deținerea unor calități impresionante, capabile să distrugă integritatea omului.

În concluzie, caracterul este nelipsit la orice individ: fie este mai slab conturat – și atunci omul devine oița din turmă, fie este puternic – astfel rezultând o personalitate. Totuși, caracterul este un element extrem de fragil, deoarece poate fi modificat de alți factori umani, câteodată devenind o schimbare pozitivă și deseori una negativă. În schimb, acesta poate fi modelat – cu ajutorul rațiunii, logicii, ideilor noi și al anturajului potrivit.