Despre gândire

Gândirea, una dintre puținele însușiri care ne ”diferențiază” de celelalte regnuri este deseori confundată cu rațiunea. Din păcate, o mare parte din subspecia Homo sapiens sapiens nu gândește, ci se rezumă la perceperea lumii doar prin intermediul instinctelor, astfel degradând înapoi la Homo sapiens neanderthaliensis.

În primul rând, gândirea este o activitate atribuită doar omului, ceea ce presupune o înaltă dezvoltare intelectuală, capacitate de a raționa, de a face legătură logică între un eveniment și o consecință, de a chibzui posibilitățile și șansa la succes. Astfel, gândirea reprezintă personalitatea omului și nivelul său de inteligență.

În al doilea rând, gândirea presupune o activitate permanentă, prin intermediul căreia omul cunoaște, se dezvoltă, creează. Din păcate, impactul unei societăți sau a unei puteri poate deregla acest mecanism: mass-media, care, de altfel, prezintă consumatorului ceea ce acesta-i cere; biserica, cunoscută și ca organ de spălare a creierului; un regim politic, ce ascunde adevărul și prezită publicului doar faptele și ideile pe care le vrea el. Astfel, o bună parte din populație fie e spălată pe creier, fie zombată, fie degradată de informațiile ”adevărate” și ”folositoare” oferite de cei trei paraziți ai societății.

În concluzie, consider că felul de a gândi la oameni diferă. O parte din populație încă mai gândește logic, rațional, nefiind infectată de  paraziții societății. Cealaltă – turma, există doar datorită televizorului, politicii și bisericii, în timp ce organul lor de gândire fie se atrofiază, fie se mută în alt loc, la fel de ”inteligent” ca și piatra din parc. Capacitatea de a gândi îi este caracteristică doar omului, ceea ce mă face să sper că oamenii mai au o șansă de a se dezvolta și de a scăpa de vrăjmașii rațiunii. Astfel, omenirea mai are o șansă de a crea un viitor frumos, adevărat și plin de cunoștințe pentru generațiile viitoare.

Despre capacitatea de a alege între rațiune și pasiune

Dacă pentru cineva contează ce crede rațiunea, altcineva alege cu  inima. Oamenii sunt diferiți; emotivi sau mai puțin, răi, buni, pragmatici, mercantili sau indiferenți, toți se întâlnesc deseori cu problema alegerii.

În primul rând, omul niciodată nu este mulțumit de nimic, fie că e vorba de locul în care se află, munca pe care o face, oamenii ce-l înconjoară. Deseori intervin situații care necesită o decizie corectă, iar aici intervine problema rațiunii și a pasiunii. Astfel, omul trebuie să aleagă rațional, judecând conform normelor impuse de societate sau să aleagă cu inima, ignorând părerile altora și ghidându-se după propriile sentimente.

În al doilea rând, există și oameni care sunt capabili să combine ambele aspecte în luarea unei decizii. Aici intervine și personalitatea, alegerea care trebuie făcută, cât și capacitatea omului de a fi mai flexibil. Oamenii care pot găsi o cale de mijloc care să împace și pasiunea, și rațiunea sunt niște oameni fericiți: aceștia se apropie mult de ceea ce-și doresc în viață.

Astfel, capacitatea de a alege este una dificilă pentru oamenii care sunt extremiști – fie excesiv de raționali, fie sentimentali. Cei care știu să împace rațiunea și pasiunea în luarea unei decizii sunt oameni demni de admirație, care sunt capabili să trăiască o viață frumoasă datorită acestei trăsături – a compromisului și a lipsei de mândrie excesivă.

Despre inteligență

Se zice că omul se naște cu un anumit grad de inteligență – ”inteligență nativă” în termeni psihologici. Întrebarea este dacă aceasta se păstrează și pe parcursul vieții, nealimentată de surse de informare și formare?

Pe de o parte, inteligența clasifică oamenii în intelectuali sau mai puțin. Astfel, o persoană cultă, care nu se mulțumește doar cu inteligența dată de ”mama natură”, care pe tot parcursul vieții se informează despre tot și își formează anumite viziuni asupra unor lucruri, concepte și principii devine, în ochii oamenilor din jur, un ”inteligent” în sensul denotative al cuvântului.

Pe de altă parte, inteligența în sine nu constă doar în acumularea de cunoștințe, ci și gestionarea lor, crearea propriului mod de gândire după meditații complexe. Un om bine informat nu este neapărat inteligent: acesta poate avea un rezervor de stocare a informației, dar nu și un aparat de gestionare a acesteia.

Astfel, inteligența nu se măsoară doar în cantitatea de cunoștințe acumulate; nefiind analizate, acestea rămân simple informații  utile sau mai puțin, nepersonalizate și reci. Inteligența în sine constă în capacitatea de înțelegere a informațiilor și crearea unor păreri personale despre ceva anume, păreri bazate pe concepte logice și raționale. De altfel, termenul de ”inteligență natală” s-ar putea să nu fie atât de abstract pe cât pare…

Despre cinste

Cinstea face parte din arsenalul de luptă a omului împotriva societății. Astfel, creându-și un mecanism de apărare – adică o mască sub denumirea de ”cinste”, individul se poate simți bine în cercul semenilor săi.

Pe de o parte, cinstea este considerată o calitate. Acest fapt se datorează moralei, care, de altfel, influențează părerea societății despre ”cinstea curată” sau mai puțin a  unui om. Astfel, un individ ce respectă normele impuse de societate, nu se evidențiază decât prin fapte lăudabile, pe placul întregii comunități, capătă titlul de ” om cu cinste”. Totuși, această calitate este atribuită și oamenilor principiali, mai ales indivizilor care își respectă promisiunile și angajamentele. Cinstea în acest caz devine fața posesorului – ridicându-l în ochii lumii drept un om deosebit, deși dacă am avea o societate sănătoasă cinstea nu ar mai fi ceva ieșit din comun.

Pe de altă parte, cinstea este folosită ca o armă de îmblânzire a ”turmei”. Deseori, într-o societate sunt dictate normele morale, astfel un om ce se evidențiază prin ceva ”anormal” devine ”fără cinste”. De exemplu, în societatea medievală un alchimist era considerat om fără cinste, doar pentru că avea dorința, inteligența și pasiunea de a cunoaște lumea, lucru nepermis de către slujitorii religiei. Astfel, acest om, care inițial era ”normal”, după descoperirea șocantă că lumea de fapt e mult mai reală decât și-o imaginau frunțile aplecate până-n pământ, devine un om fără cinste, toate calitățile și binele făcut fiind uitate în favoarea ideei principiilor de cugete limitate.

Astfel, cinstea este o calitate, o bună imagine în fața comunității și o capacitate de a fi rațional și cinstit, asumându-ți responsabilitatea pentru cuvintele spuse sau faptele făcute. Pe de altă parte, aceasta este o  bună armă de control asupra majorității, deseori  reprezentând morala și ideea despre viață a tiranului, și nu a omului de rând care percepe cinstea altfel. În concluzie, cinstea este o calitate cu două fețe, indiferent de dorința individului, care fie este apreciată și admirată, fie este negată și clevetită drept ”imorală”.

Despre caracter

Carcaterul este una dintre puținele lucruri ce ne diferențiază ca personalități și în același timp ne face pe toți la fel. Din păcate, caracterul deseori lipsește la o anumită categorie de oameni, cunoscuți drept ”turmă”.

În primul rând, caracterul  persupune manifestarea modului de comportament, de gândire și de acționare a omului. Când auzim despre ”un om cu caracter” presupunem o personalitate, o entitate umană ce-și manifestă într-un mod rațional sentimentele, cugetă și  acționează în conformitate cu principiile și gândurile sale. Astfel, acesta se evidențiază prin anumite trăsături, care deseori sunt admirate, însă există și caractere ce prezintă trăsături negative.

În al doilea rând, această parte importantă din personalitate este ușor influiențabilă. Deseori, un om cu character puternic, ferm în convingerile sale, rațional, poate cădea pradă unor lichele, care prin șiretlic și manipulare pot induce anumite lucruri și idei, pe care victim le tratează drept rezultatul muncii sale. Astfel, un om strălucit, un caracter puternic poate deveni o simplă jucărie în mâna unor infami – care, de altfel, demonstrează deținerea unor calități impresionante, capabile să distrugă integritatea omului.

În concluzie, caracterul este nelipsit la orice individ: fie este mai slab conturat – și atunci omul devine oița din turmă, fie este puternic – astfel rezultând o personalitate. Totuși, caracterul este un element extrem de fragil, deoarece poate fi modificat de alți factori umani, câteodată devenind o schimbare pozitivă și deseori una negativă. În schimb, acesta poate fi modelat – cu ajutorul rațiunii, logicii, ideilor noi și al anturajului potrivit.

Despre cunoaștere

Cunoașterea, ca o sete nelipsită a rațiunii umane, izvorăște din capacitatea acesteia de a acumula informația din jur, însă nu un ultim rol îl joacă și motivația, care determină ființa umană să descopere lumea din care face parte.

Astfel, cunoașterea este o dorință genetică a omului. Aceasta se manifestă din copilărie – când pruncul începe să analizeze tot ce vede. Ați văzut vreodată cu ce ochi se uită un bebeluș la mânuțele sale? Cât timp poate sta și analiza mișcarea lor, fără să se plictisească? Pe parcurs crește și descoperă alte lucruri, începe să pună întrebări – care, de altfel, deseori sunt prea multe și puse prea des ca să enerveze un adult care cunoaște deja toate micile descoperiri ale copilului, și totuși se încăpățânează să le explice, uitând că și el a învățat din firimituri culese cu grijă pe parcursul vieții.

Pe de altă parte, cunoașterea este o capacitate nelimitată. Creierul uman este capabil să memomerze și să descopere o infinitate de lucruri, și totuși există oameni care dau cu piciorul în această  plăcere intelectuală. Există indivizi care refuză să se dezvote și să descopere lucruri noi: aceștia consideră că bagajul lor de cunoaștere este plin, că este destul pentru a se descurca în viață și rămân la starea de larve ordinare, considerând drept cunoaștere informația acumulată din timpul liceului, credința în prieteni imaginari și ”școala vieții și a realității” pe care o evită și o sfidează prin nimicnicia lor.

În concluzie, cunoașterea este cel mai mare tezaur al creierului uman. Aceasta este infinită, alimentată de setea de a ști, de ambiție și de rațiune, prezentă în fiecare individ din naștere. Totuși, se găsesc speciemene ce nu știu să aprecieze propriile capacități; aceștea refuză cunoașterea, mulțumindu-se la un bagaj infim de lucruri triviale și obscure. Astfel, cunoașterea seamănă cu un cadou: un om îl va deschide și va cerceta ce este înăuntru; altul va admira doar ambalajul frumos, fără să-l intereseze valoarea din spatele hârtiei lucioase.