De ce ai scrie un jurnal când (cât) ești tânăr

M-am întrebat de mai multe ori de ce am început să îmi notez gândurile în jurnal. Cel mai vechi datează din 2005, un carnețel mic, cu o copertă galbenă, spălăcită. Deschizându-l, nu văd nimic interesant, căci sunt notate evenimente gen ”azi am mâncat cireșe și m-am uitat la un film”. Și totuși, literele scrise inegal, undeva colțuros sau neîngrijit îmi reamintesc de o fetiță ce simțea nevoia să vorbească cu cineva.

 Astăzi, acel ”cineva” poartă numele de ”Dragă Nimeni”, dar scrisorile adresate lui sunt mult mai complexe, scrise în clipele triste, când gândurile nu merită să fie rostite cu voce tare. Scrisorile nu sunt trimise niciodată, acestea își duc veacul printre foile galbene ale unei condici cu coperți roșii. Literele au devenit rotunde, aranjate în rânduri drepte. Frazele s-au extins, ocupând pagini întregi. Carnețelul galben s-a pierdut undeva printre cărți demult uitate…

Adolescența este perioada schimbărilor radicale în interiorul unui individ. Acestea sunt de natură fizică, psihică, morală. Totuși, schimbările emoționale lasă o amprentă considerabilă. Deseori, adolescentul trece prin perioade negative, când lumea din jur se transformă într-un haos, când nici el nu știe ce se întâmplă cu el și cu oamenii din jur. Cineva își regăsește liniștea sufletească în cercul prietenilor, cineva – în jocurile online, altcineva – în vicii, dar mai sunt și romantici ce preferă să-și îngroape gândurile în foi pătate de cerneală. Acesta, din punctul meu de vedere, este cel mai sigur mod de a păstra amintirea unei perioade zbuciumate.

Un prim argument ar fi necesitatea unui spațiu intim pentru un individ ce trece prin marea schimbare. Un gând fugar, un sentiment abia născut, un eveniment marcant își regăsește urma în amintirile unui prieten căruia îi este relatată trăirea din acea clipă. Totuși, amintirea piere din gândul oamenilor, din gândul adolescentului în sine, astfel venind o zi când nici cea mai arzătoare dorință de a-și reaminti o clipă frumoasă nu poate să schimbe trecerea timpului și râul lui Lethe din mintea fiecăruia. Aici intervine jurnalul, spațiul în care amintirea este vie, scrisă în clipa trăirii, când sentimentele năvalnice fugeau înaintea literelor, fără ca cerneala să aibă vreo șansă să le ajungă din urmă.

Un alt argument ar fi descoperirea propriei personalități pe parcursul timpului, observarea trecerii din vârsta copilăriei în universul maturității. Deschizând un caiet vechi, omul se regăsește la vârsta datei din calendar, amintindu-și cât de naiv, trist, vesel, năzbâtios sau cuminte a fost cândva; și nu-i vine să creadă că el, cel ce a deschis caietul este același el mâna căruia a înșirat cuvinte pe filele care cândva au fost albe…

În concluzie, consider că un jurnal este o necesitate pentru cei ce vor să-și (re)cunoască propria personalitate; în primul rând, să observe evoluția individuală pe parcursul timpului și, în al doilea rând, să-și regăsească cele mai intime amintiri și gânduri ce au fost menite să fie relatate doar filelor galbene, mirosind a praf și vise al unui copil demult matur…

Despre invidie

Invidia, din punctul meu de vedere, este frustrarea ce survine după conștientizarea succesului altcuiva în domeniul care reprezintă o formă a propriei vieți. Astfel, invidia este opusă admirației: prima distruge, cealaltă motivează.

În primul rând, sentimentul etichetat drept invidie este unul extrem de deranjant: pe lângă faptul că deranjează oamenii din jur, acesta își deranjează în primul rând stăpânul. Efectele nu sunt neapărat vizibile, poate doar o față mereu indignată sau revolta împotriva unui om în particular. Totuși, efectul interior este mult mai devastator: gânduri ațintite asupra succesului altcuiva, ura împotriva acestui om, lipsa de motivație pentru a face ceva folositor și ignorarea totală a celorlalte calități ale persoanei.

În al doilea rând, invidia tinde să distrugă cele mai frumoase prietenii și în același timp duce la pierderea viziunii clare asupra lumii. Astfel, un om invidios nu va avea forța necesară să treacă peste; va fi mușcat de invidie de fiecare dată când va auzi de obiectul urii sale. Nu va mai munci ca mai înainte. Activitățile lui vor fi replanificate din vina frustrărilor și a incapacității de a trece peste. Un om invidios și slab nu va reuși să-și focalizeze atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante.

Astfel, invidia devine una dintre problemele majore ale societății: pe de o parte, distruge relațiile interumane. Pe de altă parte, aceasta este capabilă să schimbe anumite persoane într-o direcție nu chiar bună, ducând la pierderea integrității acestora, debusolându-i.

Despre eroism

Eroismul este una dintre acele capacități rareori întâlnite în ziua de astăzi. Când auzim ”act de eroism” automat ne gândim la sensul conotativ al acestui cuvânt, uitând care este de fapt adevăratul sens.

În primul rând, eroismul reprezintă un act de vitejie, de demonstrare a lipsei de frică față de un om, o situație sau timp. Astfel, o persoană care a salvat un copil de la înec este erou: acesta s-a aruncat în primejdie fără să-i pese de propria viață; a demonstrat că pentru el prima copilul. O altă persoană care a înfruntat societatea și a admis ceva sau a afirmat ceva la fel, a făcut un act de eroism: aceasta și-a expus deschis ideile și convingerile, care cel mai probabil că le avea o parte din comunitate, dar nimeni nu îndrăznise până atunci să le declare.

În al doile rând, un erou poate fi doar un om curat la suflet. Un individ ce se aruncă în volbura eroismului doar de dragul de a fi  recunoscut de  societate sau cu gândul de a obține ceva va suferi căderea. Sunt mulți oameni ce se așteaptă la o răsplată după ce au săvârșit  o faptă bună: de altfel, nu este un lucru rău, dar în societatea de astăzi câți mai pot diferenția un erou de un însetat după putere sau atenție?

Astfel, eroismul este capacitatea de a ajuta oamenii din jur trecându-și propria persoană pe planul doi. Astfel de oameni merită toată admirația și respectul pentru eroismul de care au dat dovadă. Totuși, nu trebuie trecut cu vederea și alt aspect: acela de lingușire, de săvârșire de acte eroice de dragul îmbunătățirii imaginii sociale sau de obținere a anumitor lucruri; astfel de oameni sunt niște ordinari, pentru care dorința de a ajuta pe cei din jur nu are valoare.