Despre dreptate

Deseori combătută și falsificată, dreptatea rămâne a fi una dintre bazele morale a unei persoane. Astfel, dreptatea apare ca salvatorul suprem pentru cei ce o caută și ca cel mai temut călău pentru cei ce se ascund de ea.

În primul rând, cum zice un proverb rusesc, ” fiecare are propriul său adevăr”; dacă pentru cineva dreptatea, deci adevărul înseamnă un anumit set de idei și acțiuni, pentru altul dreptatea e cu totul altfel. Perceperea dreptății diferă de la individ la individ, influiențată de anumiți factori precum educația, religia, înclinațiile spre anumite lucruri, anturajul, felul de a gândi și emoțiile.

În al doilea rând, dreptatea nu este tot timpul dreaptă. Deseori este fie combătută, fie falsificată, fie transformată în nedreptate. Acest lucru se datorează oamenirii, în special dorinței de a evita o eventuală pedeapsă pentru dreptate sau pentru a face pe altcineva nefericit alterând realitatea. Astfel, în lume există atâtea nedreptăți încât mulți oameni își pierd curajul și motivația de a afla ceva; totuși, există și cei care continuă să lupte, să îndure orice și să ajungă, până la urmă, la descoperirea dreptății.

Din punctul meu de vedere, în orice situație ”nedreaptă” există și dreptate, deoarece dreptatea nu poate fi pură niciodată. Chiar dacă aparent nedreptatea e făcută intenționat, fără motiv, există totuși o fărâmă de vină a celuia care pledează nevinovat și supărat că ”nu se face dreptate”.

În concluzie, dreptatea este un element necesar în viața omului. Totuși, acesta nu știe să lupte pentru ea, deseori căzând pradă disperării, încercând să o falsifice, să o inventeze sau altereze doar pentru a-i servi drept scut împotriva urmărilor acțiunilor sale.

Despre cinste

Cinstea face parte din arsenalul de luptă a omului împotriva societății. Astfel, creându-și un mecanism de apărare – adică o mască sub denumirea de ”cinste”, individul se poate simți bine în cercul semenilor săi.

Pe de o parte, cinstea este considerată o calitate. Acest fapt se datorează moralei, care, de altfel, influențează părerea societății despre ”cinstea curată” sau mai puțin a  unui om. Astfel, un individ ce respectă normele impuse de societate, nu se evidențiază decât prin fapte lăudabile, pe placul întregii comunități, capătă titlul de ” om cu cinste”. Totuși, această calitate este atribuită și oamenilor principiali, mai ales indivizilor care își respectă promisiunile și angajamentele. Cinstea în acest caz devine fața posesorului – ridicându-l în ochii lumii drept un om deosebit, deși dacă am avea o societate sănătoasă cinstea nu ar mai fi ceva ieșit din comun.

Pe de altă parte, cinstea este folosită ca o armă de îmblânzire a ”turmei”. Deseori, într-o societate sunt dictate normele morale, astfel un om ce se evidențiază prin ceva ”anormal” devine ”fără cinste”. De exemplu, în societatea medievală un alchimist era considerat om fără cinste, doar pentru că avea dorința, inteligența și pasiunea de a cunoaște lumea, lucru nepermis de către slujitorii religiei. Astfel, acest om, care inițial era ”normal”, după descoperirea șocantă că lumea de fapt e mult mai reală decât și-o imaginau frunțile aplecate până-n pământ, devine un om fără cinste, toate calitățile și binele făcut fiind uitate în favoarea ideei principiilor de cugete limitate.

Astfel, cinstea este o calitate, o bună imagine în fața comunității și o capacitate de a fi rațional și cinstit, asumându-ți responsabilitatea pentru cuvintele spuse sau faptele făcute. Pe de altă parte, aceasta este o  bună armă de control asupra majorității, deseori  reprezentând morala și ideea despre viață a tiranului, și nu a omului de rând care percepe cinstea altfel. În concluzie, cinstea este o calitate cu două fețe, indiferent de dorința individului, care fie este apreciată și admirată, fie este negată și clevetită drept ”imorală”.