Despre greșeală

Greșeala face parte din algoritmul învățării. Astfel, nimic nu poate fi făcut bine din prima; nimeni nu se naște învâțat, și toate descoperirile și realizările în viață sunt făcute treptat.

În primul rând, omul cât trăiește învață. Greșeală face parte din viața lui de zi cu zi, aceasta având menirea să încurajeze dezvoltarea individului. Astfel, greșind într-un exercițiu de matematică, individul va încerca o altă metodă de rezolvare sau o va încerca din nou pe prima, pentru a se asigura că e bună sau nu. Un grup de prieteni nu va mai invita o persoană anume la un eveniment, învățând din greșeala de a o invita la un alt eveniment, această făcând dezastru. Un amorezat nu va mai cumpăra crini de ziua iubitei sale, amintindu-și de ultima dată când domnișoarei alergice i s-a umflat fața.

În al doilea rând, greșeala este deseori urmată de pesimism din partea celuia care a făcut-o. Personal, consider că o astfel de abordare este incorectă; omul din greșeli învață. Când se închide o ușă se bate la alta; așa e și cu greșitul. Dacă prin intermediul unei gafe s-au stricat relațiile cu cineva, tot ce face individul de rând este să-și plângă de milă sau să zică ”nu există niciun mod de a-mi repara greșeala”.  Dar, surpriză – tot timpul există o ieșire din situație, oricare ar fi ea. Omul trebuie să fie mai deschis spre lucruri și abordări noi, la fel e foarte important și capacitatea acestuia de a trece peste. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, greșeala nu mai are aura aceea de fatalitate și de inexistență a unei soluții.

Astfel, greșeala își are rolul în formarea individului și în avansarea acestuia în orice domeniu. Totuși, pentru mulți oameni proprietatea de a greși este deseori transformată într-un dezastru, aceștia fiind incapabili să treacă peste sau să încerce să o repare.

Despre faptă și consecință

Orice acțiune nu am întreprinde, este firesc că va avea loc și o reacțiune. Principiile vieții indică faptul că nimic nu trece fără o consecință. Fie că e o faptă bună, un cuvânt usturător la adresa unui om influient, fie o vaza preferată a mamei spartă de tine, toate lucrurile și acțiunile noastre au o urmare.

Pe de o parte, consecința faptelor bune nu se observă tot timpul. De altfel, asta e natura omului: să țină minte ce e rău și să uite de binele făcut. Un copil va ține minte toată viața cum i-a fost refuzată o mașinuță sub pomul de Crăciun. Același copil va uită însă că părinții îl îmbracă în fiecare zi cu haine potrivite, au grijă să nu ducă lipsă de hrană sănătoasă, îi aleg cele mai bune școli și îi oferă un acoperiș deasupra capului. Astfel, consecințele unei fapte bune deseori nu sunt vizibile – fie trecute cu vederea, fie ignorate, fie atribuite altor fapte sau împrejurări. În schimb consecința unei fapte rele va aprea imediat, câteodată având proporții catastrofale sau pe aproape.

Pe de altă parte, fapta și consecința sunt lucruri normale într-o comunitate; acestea permit omului să socializeze, să se dezvolte, să învețe din greșeli, să raționeze. Fără neatenția troienilor Calul Troian nu ar fi putut ajunge în cetate. Fără trădarea lui Iuda, Iisus nu ar fi fost răstignit (și, conform Bibliei, Iuda a plătit această faptă din plin!). Fără exterminarea pisicilor în Europa nu ar fi izbucnit ciuma bubonică pe o arie atât de mare, devastând omenirea.

În concluzie, orice faptă are o consecință pe măsura sa. Din punctul meu de vedere, consecințele au un rol important în formarea individului: aceasta îl pune față în față cu realitatea, învățându-l să judece și să gestioneze problemele create de propria mână.

Astfel, orice faptă este urmată de o consecință. Dacă în cazul faptelor bune consecințele trec deseori neobservate, în cazul celor rele consecințele sunt deseori nefaste, astfel implicând persoana respectivă în frumosul act de a gândi. Pe lângă acest aspect, normalitatea societății este dată anume de înlănțuirea faptelor, urmate de consecințe.