Despre curaj

Curajul este una dintre acele calități omenești greu de găsit într-o societate modernă. Curajul de a te exprima, curajul de a-ți argument ideile, curajul de a admite că ai greșit; nu doar curajul să faci o prostie de dragul ratingului printre semenii tăi.

Astfel, ca o primă premisă, curajul presupune arta de a admite ceva, fie că e un gând ce demult îți macină sufletul, fie că e o părere diferită de a celor de lângă tine. Capacitatea de a birui proprii monștri din conștiință și de a admite sau chiar afirma o idee merită tot respectul. Un om ce are curajul să admită că e gay este foarte curajos, având în vedere societatea conservatoare din care face parte. Un alt individ ce acceptă că a greșit, deși ca miză este propria libertate sau imagine în societate, este la fel de curajos – astfel demonstrează că natura umană nu este atât de decăzută precum pare. Un om care descoperă ceva și decide să expună lumii acel ceva este demn de toată admirația: să luăm drept exemplu susținerea heliocentrismului de către Galileo Galilei, afirmație ce nu putea fi acceptată de oamenii (și mai ales de religia creștină) din acea perioadă. Astfel, Galilei dă dovadă de curaj  mergând împotriva curentului, având tăria de a îndura toate relele pricinuite de către biserică, rămânând fidel afirmațiilor sale.

O altă premisă este că noțiunea de curaj este întâlnită destul de rar, fapt care a dus la denumirea prostie în curaj (același exemplu cu săritul cu capul în fântână). Astfel de ”act de eroism” este catalogat drept prostie, singura motivație nefiind capacitatea de a întrece propria limită, ci mai mult frica de a nu fi exclus din comunitate din motiv că ”nu are curajul să…”.

După părerea mea, curajul este o calitate rar întâlnită în ziua de astăzi, confundându-se mereu cu prostia sau actul de teribilism. Totuși, există oameni care știu să-și biruie monștrii interior și să admită ceea ce simt, cred, gândesc sau să-și întreacă propriile limite în anumite activități.

Astfel, curajul rămâne una dintre cele mai frumoase și înălțătoare însușiri ale omului; datorită curajului multe evenimente istorice au avut loc și s-au desfășurat așa cum au fost influențate de oameni. La fel, curajul a însemnat mult pentru personalitățile din trecut și din prezent: datorită acestuia, astăzi știm de X sau Y, care cândva a făcut fapte mărețe, lucru ce mă face să cred că nu e totul pierdut în lumea aceasta plină de umbre…

Despre cinste

Cinstea face parte din arsenalul de luptă a omului împotriva societății. Astfel, creându-și un mecanism de apărare – adică o mască sub denumirea de ”cinste”, individul se poate simți bine în cercul semenilor săi.

Pe de o parte, cinstea este considerată o calitate. Acest fapt se datorează moralei, care, de altfel, influențează părerea societății despre ”cinstea curată” sau mai puțin a  unui om. Astfel, un individ ce respectă normele impuse de societate, nu se evidențiază decât prin fapte lăudabile, pe placul întregii comunități, capătă titlul de ” om cu cinste”. Totuși, această calitate este atribuită și oamenilor principiali, mai ales indivizilor care își respectă promisiunile și angajamentele. Cinstea în acest caz devine fața posesorului – ridicându-l în ochii lumii drept un om deosebit, deși dacă am avea o societate sănătoasă cinstea nu ar mai fi ceva ieșit din comun.

Pe de altă parte, cinstea este folosită ca o armă de îmblânzire a ”turmei”. Deseori, într-o societate sunt dictate normele morale, astfel un om ce se evidențiază prin ceva ”anormal” devine ”fără cinste”. De exemplu, în societatea medievală un alchimist era considerat om fără cinste, doar pentru că avea dorința, inteligența și pasiunea de a cunoaște lumea, lucru nepermis de către slujitorii religiei. Astfel, acest om, care inițial era ”normal”, după descoperirea șocantă că lumea de fapt e mult mai reală decât și-o imaginau frunțile aplecate până-n pământ, devine un om fără cinste, toate calitățile și binele făcut fiind uitate în favoarea ideei principiilor de cugete limitate.

Astfel, cinstea este o calitate, o bună imagine în fața comunității și o capacitate de a fi rațional și cinstit, asumându-ți responsabilitatea pentru cuvintele spuse sau faptele făcute. Pe de altă parte, aceasta este o  bună armă de control asupra majorității, deseori  reprezentând morala și ideea despre viață a tiranului, și nu a omului de rând care percepe cinstea altfel. În concluzie, cinstea este o calitate cu două fețe, indiferent de dorința individului, care fie este apreciată și admirată, fie este negată și clevetită drept ”imorală”.