Despre hotărâre: scopul scuză mijloacele

Hotărârea este o trăsătură pe care nu toată lumea o are. Când vine vorba despre carieră, se consideră că bărbații sunt mai hotărâți și știu ceea ce își doresc. Femeile, în schimb, sunt ceva mai nehotărâte, fie că este vorba despre ce vor mânca la cină, ce rochie să poarte pentru un anumit eveniment sau dacă să trimită un mesaj sau nu. Evident, astea sunt generalități care nu se aplică universal. Indiferent de gen, un om hotărât este deseori privit ca cineva care deseori se ghidează după principiul scopul scuză mijloacele.

În primul rând, un om hotărât obține ceea ce vrea. Fie că își dorește să avanseze la locul de muncă, sau să înființeze o organizație, sau să facă un pas important în ceea ce privește o relație, omul hotărât are avantajul să cunoască ce își dorește și să întreprindă acțiuni care-l duc la rezultatul dorit. Desigur, trebuie luat în considerare și elementul-surpriză, întâmplarea sau norocul.

În al doilea rând, un om hotărât, care are tendința să calce peste cadavre, s-ar putea să își facă singur rău. Fie pentru că, mergând țintă spre țelul său, le face altora rău pe parcurs și undeva, cândva în viitor, roata se întoarce și omul hotărât suferă, fie pentru că alți oameni, invidioși pe succesul său, se avântă în a-i pune bețe în roate.

În concluzie, atunci când scopul scuză mijloacele, un om hotărât trebuie să fie pregătit pentru ce este mai rău, fără a renunța la visul său și fără a se opri din ceea ce face. Desigur, ideal ar fi să nu rănească pe alții, dar această situație este practic imposibilă.

Pot gesturile caritabile să influențeze sau nu fundamental destinul unor oameni?

Trăim într-o lume dură, care cu fiecare an ce trece devine din ce în ce mai rece, mai indiferentă față de om. De aceea, gesturile caritabile au un loc aparte în aceasta, reprezentând o rază de lumină pentru umanitate, fiind capabile să schimbe fundamental un destin.

În primul rând, un gest caritabil poate demonstra că lumea, oricât de întunecată nu ar fi, este și un loc bun, un loc unde alături de lucrurile rele se întâmplă și lucruri bune. Această perspectivă poate apărea nu doar pentru cel ce realizează gestul, ci și pentru cel ce beneficiază de acesta, deci e o situație în care ambele părți ies în câștig.

În al doilea rând, un gest caritabil, făcut într-un moment dificil poate reprezenta o ușă deschisă pentru cineva care este la pământ sau o nouă perspectivă asupra vieții sau a unei situații. Această viziune poate fi un nou început, o schimbare majoră, dar demult dorită sau realizarea că visul vieții unui individ este cu totul altul decât drumul pe care l-a ales pentru a ajunge la acesta.

Drept urmare, a fi caritabil înseamnă nu doar a oferi necondiționat ceva unui altui om, ci și de a fi atât un semn al faptului că în lume mai există speranță, cât și un start pentru o cale necunoscută.

Despre împlinirea unui vis

Un subiect însiropat: împlinirea unui vis. Cine mai crede în așa ceva în ziua de astăzi? Fetițele cu jurnale despre iubire nefericită la 1* ani, bătrâni singuratici, oameni nebuni?

În primul rând, împlinirea viselor face parte din domeniul fabulosului – un tărâm fantastic ce se numește Țara tuturor posibilităților. Astfel, visul este deseori confundat cu un țel: primul este o idée fixă și irealizabilă, al doilea este un concept care poate fi văzut în toată splendoarea sa doar prin muncă asiduă și abia după trecerea a câtorva zeci de ani buni.

În al doilea rând, ideea de vis a spulberat multe vieți. Așteptările au devenit iluzii, iluziile dezamăgiri și apoi a urmat moartea spiritului. Împlinirea visului e o simplă metodă de eutanasiere a realității. Visând cu ochii deschiși lumea devine alta, așteptările altele, oamenii alții și când vine clipa reîntoarcerii pe pământ tot ce rămâne e doar regretful și o durere surdă în interior. Și sunetul de gol în tâmple.

În concluzie, împlinirea visului e doar o teorie. În realitate, aceasta fie se confundă cu împlinirea unui țel – pentru care, de altfel, se muncește din greu, se accept realitatea și se luptă. Visul, în schimb, e doar o umbră care bucură într-o amiază fierbinte de iulie și devine o mantie de durere și melancolie odată cu apusul soarelui…