Despre menirea artistului

În sens larg, un artist este un om creativ, capabil să producă frumusețea printr-o mișcare a peniței, a creionului sau a daltei. Totuși, nu toți cei care se consideră artiști sunt ceea ce pretend a fi.

Menirea unui artist este, în primul rând, de a crea frumosul. Inspirat din natură, lumea din jur, oameni sau o altă lucrare, artistul făurește ceva nou (autentic) sau ceva mai puțin nou (în cel mai rău caz, un plagiat). Totuși, nu doar capacitatea de a vedea frumosul în orice definește artistul. Pentru a fi în stare de a da naștere unei opera noi, acesta trebuie să dețină și alte două calități: determinarea și dragostea de a munci. Fără aceste două, actul creării nu mai are loc, rămânând un singur vis sau o idée în cap.

În al doilea rând, pentru a face parte din cercul geniilor creației, un artist trebuie să câștige simpatia publicului. Astfel, dacă un pictor va afișa un peisaj minunat în fața unui public ceva mai materialist lucrarea acestuia nu va fi apreciată sau pur și simplu trecută cu vederea. Însă dacă acest tablou va nimeri în fața unor firi sensibile, artistice, admirația sinceră față de pictură va fi exprimată în favoruri, recenzii sau poate chiar și un cumpărător (a nu se confunda, totuși, admiratorul cu snobul).

Totuși, nu toți artiștii sunt norocoși; majoritatea chiar se scufundă în uitare, cu tot cu operele lor, trecând neobservați pe lângă publicul din ce în ce mai dezinteresat de frumos și originalitate. O parte din artiști și-au câștigat faima abia după moarte (ca Vincent van Gogh, de exemplu), alții au fost iubiți din prima de către publicul larg, pentru că operele lor sunt cam mediocre, ușor accesibile majorității (cum ar fi Paulo Coelho). Alții nu mai cunosc faima decât într-un cerc restrâns, și totuși valoarea lor este incontestabilă.

În concluzie, artistul e menit să aibă o viață tumultoasă, plină de căderi și ascensiuni, uneori banale, uneori schimbătoare de soartă și alteori fatale. Cea mai mare aspirație a artistului este să fie acceptat, în cel mai rău caz, și recunoscut pentru talentul său – idealul oricărui creator. Totuși, pentru a ajunge la ținta propusă, artistul trebuie să fie capabil să câștige dragostea publicului, să aibă cele trei însușiri – determinarea, munca asiduă și imaginația bogată,  dar și capacitatea de a trece peste un eșec sau de a nu decădea după un succes. Astfel, menirea artistului este de a bucura prin frumos și de a lăsa în urma sa un tezaur cultural cât mai original…

Despre frică

Instinctul de frică există la toate speciile de animale, acesta fiind unul dintre instinctele de apărare. Frica poate fi de mai multe feluri, morală, psihică, indusă, însă cea mai cumplită este frică de a muri.

Pe de o parte, frica este un instinct normal, specific majorității fințelor vii. Aceasta se manifestă în momente cruciale, precum în fața unei consecințe sau în fața morții. Există și frici nefondate sau exagerate, numite fobii: frica de apă, frica de întuneric, frica de înălțimi. Acestea apar în urma unor traume din copilărie sau reies din anumite întâmplări și discuții cu oamenii.

Pe de altă parte, frica poate fi deseori indusă – de o persoană, de convingerile cuiva, de un regim politic, de gânduri paranoice sau de amintiri și întâmplări din trecut legate de subiectul respectiv. Astfel, aceasta este o frica nefondată pe instinct, ci mai mult pe spălare de creier sau lipsa gândirii raționale. De exemplu, în evul mediu era indusă frica de zeul suprem, care pedepsea pe cel ce nu asculta de poruncile acestuia. De altfel, omul din evul mediu nu avea nevoie de dovezi de existență sau prezența acelui zeu ca să fie sigur că ceea ce i se induce este adevărat. În liniștea interioară, omul făcea și chibzuia totul pornind de la o singură premisă – voi fi pedepsit. Dintr-o de frică nefondată se nasc și alte cusururi  – lașitatea,  frustrarea, lingușirea, minciuna.

În concluzie, consider că frica este un sentiment normal pentru orice ființă vie, deoarece aceasta înștiințează de apariția unui pericol ce deseori poate costa viața, onoarea, libertatea. Pe de altă parte, inducerea fricii este o tactică deseori folosită împotriva mulțimii pentru a oferi putere anumitor cercuri sociale, astfel inducând oamenii în panică și făcându-i supuși și dezinteresați de propria valoare intelectuală.

Despre caracter

Carcaterul este una dintre puținele lucruri ce ne diferențiază ca personalități și în același timp ne face pe toți la fel. Din păcate, caracterul deseori lipsește la o anumită categorie de oameni, cunoscuți drept ”turmă”.

În primul rând, caracterul  persupune manifestarea modului de comportament, de gândire și de acționare a omului. Când auzim despre ”un om cu caracter” presupunem o personalitate, o entitate umană ce-și manifestă într-un mod rațional sentimentele, cugetă și  acționează în conformitate cu principiile și gândurile sale. Astfel, acesta se evidențiază prin anumite trăsături, care deseori sunt admirate, însă există și caractere ce prezintă trăsături negative.

În al doilea rând, această parte importantă din personalitate este ușor influiențabilă. Deseori, un om cu character puternic, ferm în convingerile sale, rațional, poate cădea pradă unor lichele, care prin șiretlic și manipulare pot induce anumite lucruri și idei, pe care victim le tratează drept rezultatul muncii sale. Astfel, un om strălucit, un caracter puternic poate deveni o simplă jucărie în mâna unor infami – care, de altfel, demonstrează deținerea unor calități impresionante, capabile să distrugă integritatea omului.

În concluzie, caracterul este nelipsit la orice individ: fie este mai slab conturat – și atunci omul devine oița din turmă, fie este puternic – astfel rezultând o personalitate. Totuși, caracterul este un element extrem de fragil, deoarece poate fi modificat de alți factori umani, câteodată devenind o schimbare pozitivă și deseori una negativă. În schimb, acesta poate fi modelat – cu ajutorul rațiunii, logicii, ideilor noi și al anturajului potrivit.