Tuesday 24 November 2015

Despre egoism

Cuvântul ”egoism” ne duce imediat cu gândul la un defect, la un om indiferent, preocupat doar de propriile interese, incapabil să se gândească și la altcineva sau la binele altcuiva; narcisist și lipsit de dragoste pentru oamenii din jur. Și totuși, astăzi întâlnim din ce în ce mai mulți oameni egoiști – fenomen ce ”aparent” nu a avut loc acum câteva decenii.

În primul rând, egoismul este mereu privit ca un defect. Consider că într-adevăr este un defect, doar dacă este dus la extremă. Pentru că, în fond, omul este un animal egoist: agonisește bunuri pentru el, își dorește un anumit lucru pentru el, vrea să fie iubit, apreciat, mereu pe primul loc într-o activitate sau în inima altui om. Dar există și un alt fel de egoism: egoismul pentru aproapele tău. De exemplu, într-un magazin de jucării în perioada Crăciunului o mamă va cumpăra mai multe jucării dintr-un stoc limitat pentru copilul său, astfel lăsând alți părinți fără cadoul pe care odraslele lor și l-au dorit de foarte mult timp. Aici, egoismul mamei se manifestă prin dorința de a face totul pentru copilul său, indiferent că e ceva necesar sau nu, astfel gândindu-se doar la copilul său și nu și la ceilalți.
În al doilea rând, egoismul poate trece în indiferență, acest aspect deseori întțlnindu-se la oameni cu o educație proastă (sau lipsă) și la oameni alintați de familie. Astfel, într-un cuplu poate apărea situația în care unul iubește și celălalt acceptă. Dacă primul va oferi ceva din toată inima, fie că e atenție sau compliment, fie un cadou, celălalt va accepta acestea considerând că e ceva perfect normal, fără însă a oferi aceleași lucruri în schimb. Acest tip de persoane sunt egoiste, considerând că tot ce li se oferă este gratis. Într-un fel, iubirea înseamnă altruism; pe de altă parte, aceasta necesită resurse sentimentale și fizice pentru a se dezvlota și rezista.
În concluzie, consider că egoismul, în doze mici, este  o modalitate perfectă de autoapărare și evaluare a meritelor proprii. Totuși, dus până la extremă, acesta creează discomfort de orice fel persoanelor din jur, atrăgând sentimente și atitudini negative, dând o nuanță urâtă societății moderne.

Monday 16 November 2015

Despre luptă

Viața constă din nenumărate provocări, deziluzionări și momente penibile. Acestea fac parte din activitatea zilnică a unui om, indiferent de personalitatea lui, țara în care se află sau starea emoțională. Cineva ignoră, cineva fuge, dar cei mai mulți aleg o singură metodă de supraviețuire – lupta.

În primul rând, lupta constă în acceptarea realității și depunerea efortului pentru a o schimba în mai bine. Astfel, lucrurile rele nu sunt chiar atât de devastatoare dacă se întreprinde ceva pentru combaterea cauzelor aparițiilor acestora, o zi nasoală nu este atât de deranjantă dacă reușești să combați indispoziția și să vezi frumosul din jur. O relație ce tinde să se destrame poate fi remediată dacă se depune efortul necesar de a-ți înțelege partenerul și de a-ți corecta greșelile.
În al doilea rând, lupta, pe lângă necesitatea ei în procesul de supraviețuire, modelează caracterul omului. O personalitate puternică este doar acel om care luptă pentru el, pentru oamenii dragi, pentru o lume mai bună. Acesta se opune lucrurilor nefaste, încearcă să le schimbe sau să le accepte, păstrându-și totodată sufletul intact.
În concluzie, consider că ideea de luptă este importantă în viața unui om; pe de o parte, aceasta asigură supraviețuirea. Pe de altă parte, ajută la formarea personalității și la acceptarea realității în culorile ei sumbre.

Tuesday 10 November 2015

Despre rolul guvernării

Deși tindem să considerăm că suntem unici, cu o voință proprie și norme morale bine definite, noi, ca specie umană, nu putem trăi separat. În dorința și nevoia de a comunica, formăm un grup, o comunitate, un neam, un stat. Astfel, necesitatea unui lider sau a unui grup care să dirijeze un stat este inevitabilă. Aici intervine rolul guvernării.


În primul rând, guvernarea presupune conducere, administrare, dirijare a unui popor. Aceasta are drept obiectiv principal bunăstarea populației, mulțumirea acesteia și integrarea fiecărui individ în societate. Astfel, rolul de guvernare atribuit unui individ sau unui grup limitat presupune o mare răspundere: acesta devine păpușarul care trage de ațele comunității. De exemplu, în trecut sub deviza puterii asupra unui grup se petreceau fapte mărețe, când suveranul slujea poporul, îi îndeplinea dorințele și făcea tot posibilul ca națiunea să fie mulțumită de conducere.
În al doilea rând, într-o situație idală, guvernarea ar însemna slujirea în folosul comunității. Într-o situație reală, în care se află și țara noastră, guvernarea înseamnă doar interes propriu a unui singur individ sau un grup restrâns, acesta metamorfozându-se într-un parazit similar cu o specie de liană, care se adăpostește la rădăcina unui copac, sugându-i seva, încolăcindu-se în jurul trunchiului care, treptat, devine o construcție moartă. Astfel, rolul inițial al guvernării trece pe planul al doilea, în prim plan ieșind doar setea de avuție și putere. Într-o astfel de societate concepțiile precum nepotism, mită, șantaj și crimă sunt la ordinea zilei; sub o mască de ordine, în organul de conducere se instaurează anarhia.
Din punctul meu de vedere, o conducere a maselor este necesară unui popor, dar conducere ca de la egal la egal, nu una totalitaristă sau coruptă, ci una matură, a cărei interese coincide, în mare parte, cu interesele poporului. Astfel de tipuri de conducere există în statele avansate, cu o mentalitate deschisă, care preferă să judece logic și nu doar practic.
Astfel, rolul guvernării este, în primul rând, de a sluji în folosul poporului și a intereselor acestuia. Totuși, partea cealaltă a medaliei ne indică o abatere gravă de la conceptul inițial, astfel guvernarea transformându-se într-un animal crud, indiferent și mereu însetat de putere și avuție. În al doilea rând, consider că guvernarea ar trebui să fie una rațională, fără abuzuri de orice fel, în care conducătorii și masele să se trateze de la egal la egal.

Tuesday 3 November 2015

Despre setea de avuție

În popor există o vorbă – ”banu-i ochiul dracului”, lucru demonstrat de mai bine de trei milenii. Dorința de a se înbogăți sau de a avea mai mult decât are vecinul este un lucru specific naturii umane.

   În primul rând, setea de bani/avuție își are rădăcinile adânc înfipte în caracterul omului – în egoismul său, dorința de a avea mai mult decât alții, zgârcenia. Aceste defecte nu sunt întâlnite la alte specii, ci se manifestă doar în situații de supraviețuire: un carnivor nu va vâna mai mulți iepuri decât va avea nevoie; un om va aduna nu pentru că nu ar avea, ci pentru a părea mai presus decât alții. Astfel, omul nu este altceva decat o ființă materialistă, adunând tot ce poate, fără a avea nevoie de acele lucruri.
În al doilea rând, un om corupt, însetat după avuție, își pierde o bună parte din însușiri care-l despart de frații lui mai mici. Astfel, un vânător de bunuri va învăța să aprecieze lucruri mai mult decât oamenii din jur; va devein ursuz, indiferent, preocupat doar de propria persoană. La fel, astfel de entități sunt deseori criminale: mint, ucid, rănesc, calcă pe trupurile altora doar pentru ca să pună mâna pe averea mult dorită. O rudă devine un străin când e vorba de împărțirea unei averi; un prieten devine dușman dacă are ceva; invidia roade sufletul omului, iar setea de a se îmbogăți  îl îndepărtează de rațiune. Un vânător de bani va deveni un obiect neînsuflețit, fără personalitate, crud și inuman.
În opinia mea, omul va avea de suferit de pe urma averilor. Dragostea sălbatică pentru bani transform omul în fiară; acesta uită de rațiune, de relațiile interumane, de cinste. Egiosmul și setea de îmbogățire nu duc la nimic bun – acestea transform ființele umane în criminali, depravați și fanatici. Și din păcate, în societatea de astăzi sunt prea mulți care transform banul într-o religie. În fond, banul nu-și va salva niciodată proprietarul când moartea va veni. Și tot ce va rămâne de pe urma sa vor fi doar niște priviri hulpave spre munții de aur pe care nu i-a putut lua în mormânt...