Showing posts with label cultura. Show all posts
Showing posts with label cultura. Show all posts

Wednesday, 14 December 2016

Despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală

În ziua de azi, emisiunile culturale nu mai sunt la fel de vizionate ca în trebut. Odată cu accesul liber la informație prin intermediul internetului, omul modern preferă să caute doar ceea ce-l interesează, deseori neglijând necesitatea spiritului de a se hrăni cu frumos.

În primul rând, rolul unei emisiuni culturale este de a informa spectatorii din spatele micului ecran asupra unor evenimente, expoziții, spectacole de teatru. Din păcate, tineretul din ziua de azi evită aceste evenimente, fiind interesat mai mult de cluburi, jocuri de noroc și mersul la mall. 
În al doilea rând, emisiunile culturale atrag atenția asupra unor subiecte ce calmează spiritul. O emisiune culturală nu va dezbate subiecte precum situația politică în țară, bârfele despre pseudo vedete sau alte subiecte de senzație. O emisiune culturală atrage atenția asupra unor valori din domeniul teatrului, științei, medicinei, a unor invenții sau reușite, astfel punând spectatorul în poziția de a gândi și de a-și crea o părere despre lucrurile ce se petrec în țară, acele lucruri pe care nu sunt strigate pe la toate colțurile.
În concluzie, emisiunile culturale încă sunt un subiect important pentru individul care vrea să fie informat în domenii precum știința, arta, medicina. Pe de o parte, aceste evenimente au rolul de a informa despre un eveniment cultural, pe de altă parte - de a oferi informații valoroase despre personalități din țară sau străinătate, adevărate personalități și nu indivizi care au ajuns cunoscuți publicului datorită prostiei.

Saturday, 29 October 2016

Despre rolul bibliotecilor publice

O bibliotecă reprezintă o lume plină de praf, file îngălbenite și multă, multă cunoștință. Dacă pe vremuri a avea o bibliotecă era de domeniul fantasticului pentru un om sărac, astăzi aceasta poate fi la-ndemâna oricui și poartă denumirea de bibliotecă publică.

În primul rând, rolul unei biblioteci este de a informa. Chiar dacă astăzi e considerată o metodă învechită, căutarea informației într-un volum masiv, o enciclopedie sau o revistă de specialitate este un proces laborios, dar plăcut - mai ales pentru persoanele în etate. La fel, răsfoirea unei cărți de ficțiune, care are o vârstă venerabilă, este o metodă deseori preferată de către cititorii avizi, adepții cărților fizice.
În al doilea rând, biblioteca publică este un lc minunat de întâlnire pentru persoane care au aceleași interese. O prezentare de carte într-o bibliotecă este mai la locul ei decât într-o cafenea, de exeplu. Într-o bibliotecă publică au loc evenimente culturale și literare, precum semnarea unui volum, recitarea unor poezii, lansarea unui scriitor puțin cunoscut. Astfel, o bibliotecă publică este locul perfect pentru manifestarea unor astfel de evenimente.
În concluzie, rolul bibliotecilor publice este de a oferi informații din diferite domenii, într-o formă fizică și ceva mai laborioasă care, de altfel, e preferată de generațiile mai în vărstă. Pe de altă parte, acestea reprezintă locul (și contextul) perfect pentru întruniri literare și socializare între persoane cu aceleași interese și preferințe în ceea ce privește lumea fascinantă a cărților.

Tuesday, 12 July 2016

Despre necesitatea promovării diversității culturale în societatea de azi

În prezent, omul are posibilitatea să călătorească aproape în orice colț al lumii, să facă cunoștință cu oameni de altă credință, cu o cultură aparte și cu o mentalitate diferită. Din acest motiv, diversitatea culturală este un subiect încă nou, dar foarte discutat.

În primul rând, diversitatea culturală trebuie promovată pentru că informarea populației despre cultura altui popor are un impact major. Astfel, cunoașterea tradițiilor unui popor ajută oamenii din preajma acestora să înțeleagă unele acțiuni care în societatea lor nu sunt obișnuite; de exemplu, manifestarea unei tradiții indiene este ceva nou, poate privit cu teamă de către europeni. Odață informați însă despre această tradiție, lucrurile se clarifică, europenii învață ceva nou și văd din altă perspectivă comportamentul indienilor.
În al doilea rând, promovarea diversității culturale este o acțiune ce unește oamenii între ei. În prezent, nu mai putem vorbi de omogenitate în ceea ce privește populația unei țări. Omul călătorește, stabilește legături cu alți oameni, se mută în altă țară, astfel încât în orice oraș mare există oameni de diferite rase, religii, mentalitate. Promovarea diversității duce la împrietenirea oamenilor între ei, la depășirea barierelor psihologice și în primul rând, la acceptare, care joacă un rol major în menținerea păcii.
În concluzie, diversitatea culturală este un subiect actual, iar promovarea acesteia este necesară pentru a crea legături între oameni, pentru a informa populația în ceea ce privește diferențele față de alte popoare, pentru a accepta o mentalitate diferită.