Despre atitudine

Atitudinea, ca o poziție al unui om în societate, reprezintă un element aparent neimportant, care are rolul de a influența multe evenimente, păreri sau chiar decizii substanțiale.

În primul rând, un om cu atitudine este plasat într-o anumită categorie de societate. Acesta își manifestă propriile idei și trăsături de caracter, prin atitudine atingându-și scopul. De altfel, un om ce ia atitudine este privit altfel de societate, căci reprezintă o verigă ce judecă și acționează, animând astfel evenimentele dintr-o comunitate.

În al doilea rând, atitudinea este una dintre acele trăsături ce dezvoltă caracterul, ce ajută omul să iasă din zona de confort, fiind astfel capabil să-și dezvăluie adevăratele calități. Un om inteligent, dar fără inițiativă este ușor eclipsat de unul mai puțin strălucit, dar un orator mai bun sau vânător de oportunități.

În concluzie, această trăsătură – atitudinea, este doar un pas în dezvoltarea unei persoane, atât pe plan intelectual, cât și pe cel moral. Deși este deseori confundată cu obrăznicia sau lipsa de tact, atitudinea este un element definitoriu în plasarea unui individ într-o anumită poziție în societate.

Despre egoism

Cuvântul ”egoism” ne duce imediat cu gândul la un defect, la un om indiferent, preocupat doar de propriile interese, incapabil să se gândească și la altcineva sau la binele altcuiva; narcisist și lipsit de dragoste pentru oamenii din jur. Și totuși, astăzi întâlnim din ce în ce mai mulți oameni egoiști – fenomen ce ”aparent” nu a avut loc acum câteva decenii.

În primul rând, egoismul este mereu privit ca un defect. Consider că într-adevăr este un defect, doar dacă este dus la extremă. Pentru că, în fond, omul este un animal egoist: agonisește bunuri pentru el, își dorește un anumit lucru pentru el, vrea să fie iubit, apreciat, mereu pe primul loc într-o activitate sau în inima altui om. Dar există și un alt fel de egoism: egoismul pentru aproapele tău. De exemplu, într-un magazin de jucării în perioada Crăciunului o mamă va cumpăra mai multe jucării dintr-un stoc limitat pentru copilul său, astfel lăsând alți părinți fără cadoul pe care odraslele lor și l-au dorit de foarte mult timp. Aici, egoismul mamei se manifestă prin dorința de a face totul pentru copilul său, indiferent că e ceva necesar sau nu, astfel gândindu-se doar la copilul său și nu și la ceilalți.

În al doilea rând, egoismul poate trece în indiferență, acest aspect deseori întțlnindu-se la oameni cu o educație proastă (sau lipsă) și la oameni alintați de familie. Astfel, într-un cuplu poate apărea situația în care unul iubește și celălalt acceptă. Dacă primul va oferi ceva din toată inima, fie că e atenție sau compliment, fie un cadou, celălalt va accepta acestea considerând că e ceva perfect normal, fără însă a oferi aceleași lucruri în schimb. Acest tip de persoane sunt egoiste, considerând că tot ce li se oferă este gratis. Într-un fel, iubirea înseamnă altruism; pe de altă parte, aceasta necesită resurse sentimentale și fizice pentru a se dezvlota și rezista.

În concluzie, consider că egoismul, în doze mici, este  o modalitate perfectă de autoapărare și evaluare a meritelor proprii. Totuși, dus până la extremă, acesta creează discomfort de orice fel persoanelor din jur, atrăgând sentimente și atitudini negative, dând o nuanță urâtă societății moderne.