Despre educație

În societatea modernă, educația ocupă un rol important în formarea individului. Dacă în evul mediu această posibilitate era oferită doar copiilor nobili, în ziua de astăzi educația nu mai este o raritate: de ea au parte marea majoritate a generațiilor în formare.

În primul rând, dreptul la educație desemnează crearea unor condiții pentru a acumula cunoștințe într-o formă eficientă. Astfel, generațiile tinere își încep drumul educației de acasă. Fiind educați de părinți, aceștia trec la un alt nivel – grădinița, unde pentru prima dată învață, prin metode practice, de a se integra într-o societate, de a relaționa cu oamenii, de a diferenția binele de rău, etc. La o vârstă fragedă copilul merge la școală – unde învață bazele științei, artei, logicii și lingvisticii. După învățământul primar urmează gimnaziul, și după – liceul, locul în care individul începe să perceapă lumea cu ochii unui adult. Universitatea în schimb are rolul de a finisa educarea teoretică a individului, fără a purta răspundere pentru reușitele lui din viitor și acțiunile pe care le întreprinde. Astfel, procesul de formare a unui om începe devreme și deseori nu se termină până la moarte – în cazul oamenilor care nu se limitează la cunoștințele acumulate de la alții.

În al doilea rând, educația nu conține doar partea teoretică: mai este și cea practică, deseori oferindu-i individului oportunități noi sau invers, micșorându-i cercul posibilităților. Astfel, un informatician foarte bun ca programator, dar needucat, brutal cu oamenii sau indecent va avea mai puține șanse decât unul mai slăbuț, dar mai educat și amiabil cu oamenii. Astfel, partea teoretică este deseori anulată de cea practică; capacitățile mintale sunt deseori trecute pe planul doi în cazul lipsei aptitudinilor sociale.

În opinia mea, educația ocupă un rol important în dezvoltarea individului, atât în comportamentul său în societate, cât și în munca sa intelectuală. Astfel, educația are rolul de a forma, deschizând individului noi orizonturi; pe de altă parte, lipsa acesteia restrânge posibilitățile. La fel, disonanța între educația intelectuală și cea socială poate crea disconfort celor din jur și în primul rând persoanei propriu-zise.

În concluzie, importanța educației este necontestată, având rolul de a crește o comunitate cât mai sănătoasă din punct de vedere social și crearea posibilităților de dezvoltare a aptitudinilor mintale ale acesteia, oferindu-i omului acces nelimitat la (re)descoperirea propriei vieți.

Despre faptă și consecință

Orice acțiune nu am întreprinde, este firesc că va avea loc și o reacțiune. Principiile vieții indică faptul că nimic nu trece fără o consecință. Fie că e o faptă bună, un cuvânt usturător la adresa unui om influient, fie o vaza preferată a mamei spartă de tine, toate lucrurile și acțiunile noastre au o urmare.

Pe de o parte, consecința faptelor bune nu se observă tot timpul. De altfel, asta e natura omului: să țină minte ce e rău și să uite de binele făcut. Un copil va ține minte toată viața cum i-a fost refuzată o mașinuță sub pomul de Crăciun. Același copil va uită însă că părinții îl îmbracă în fiecare zi cu haine potrivite, au grijă să nu ducă lipsă de hrană sănătoasă, îi aleg cele mai bune școli și îi oferă un acoperiș deasupra capului. Astfel, consecințele unei fapte bune deseori nu sunt vizibile – fie trecute cu vederea, fie ignorate, fie atribuite altor fapte sau împrejurări. În schimb consecința unei fapte rele va aprea imediat, câteodată având proporții catastrofale sau pe aproape.

Pe de altă parte, fapta și consecința sunt lucruri normale într-o comunitate; acestea permit omului să socializeze, să se dezvolte, să învețe din greșeli, să raționeze. Fără neatenția troienilor Calul Troian nu ar fi putut ajunge în cetate. Fără trădarea lui Iuda, Iisus nu ar fi fost răstignit (și, conform Bibliei, Iuda a plătit această faptă din plin!). Fără exterminarea pisicilor în Europa nu ar fi izbucnit ciuma bubonică pe o arie atât de mare, devastând omenirea.

În concluzie, orice faptă are o consecință pe măsura sa. Din punctul meu de vedere, consecințele au un rol important în formarea individului: aceasta îl pune față în față cu realitatea, învățându-l să judece și să gestioneze problemele create de propria mână.

Astfel, orice faptă este urmată de o consecință. Dacă în cazul faptelor bune consecințele trec deseori neobservate, în cazul celor rele consecințele sunt deseori nefaste, astfel implicând persoana respectivă în frumosul act de a gândi. Pe lângă acest aspect, normalitatea societății este dată anume de înlănțuirea faptelor, urmate de consecințe.

Despre eroism

Eroismul este una dintre acele capacități rareori întâlnite în ziua de astăzi. Când auzim ”act de eroism” automat ne gândim la sensul conotativ al acestui cuvânt, uitând care este de fapt adevăratul sens.

În primul rând, eroismul reprezintă un act de vitejie, de demonstrare a lipsei de frică față de un om, o situație sau timp. Astfel, o persoană care a salvat un copil de la înec este erou: acesta s-a aruncat în primejdie fără să-i pese de propria viață; a demonstrat că pentru el prima copilul. O altă persoană care a înfruntat societatea și a admis ceva sau a afirmat ceva la fel, a făcut un act de eroism: aceasta și-a expus deschis ideile și convingerile, care cel mai probabil că le avea o parte din comunitate, dar nimeni nu îndrăznise până atunci să le declare.

În al doile rând, un erou poate fi doar un om curat la suflet. Un individ ce se aruncă în volbura eroismului doar de dragul de a fi  recunoscut de  societate sau cu gândul de a obține ceva va suferi căderea. Sunt mulți oameni ce se așteaptă la o răsplată după ce au săvârșit  o faptă bună: de altfel, nu este un lucru rău, dar în societatea de astăzi câți mai pot diferenția un erou de un însetat după putere sau atenție?

Astfel, eroismul este capacitatea de a ajuta oamenii din jur trecându-și propria persoană pe planul doi. Astfel de oameni merită toată admirația și respectul pentru eroismul de care au dat dovadă. Totuși, nu trebuie trecut cu vederea și alt aspect: acela de lingușire, de săvârșire de acte eroice de dragul îmbunătățirii imaginii sociale sau de obținere a anumitor lucruri; astfel de oameni sunt niște ordinari, pentru care dorința de a ajuta pe cei din jur nu are valoare.

Despre copilărie

Fiind copii, ne doream să creștem cât mai reprede, să devenim ”ca ei”, să mergem la școală, să ieșim afară când vrem, să ne petrecem serile târzii la o ceașcă de cafea cu prietenii. Acum, la vârsta maturității, privim cu melancolie spre copiii ce se joacă în nisip. La fel ca noi, își doresc să ajungă cât mai reprede maturi; la fel ca noi, vor privi alții copii jucându-se cu aceeași melancolie…

În primul rând, copilăria a fost și va rămâne tărâmul tuturor viselor și a descoperirilor. Coronițele din păr, jocul de-a mijatca prin te miri ce văgăuni, altercațiile cu alți copiii pentru o jucărie, fuga nebună pe pajiști, câinii vecinului lătrând, prinzându-ne la furat cireșe… Câte și mai câte lucruri frumoase s-au întâmplat atunci! Și cu câtă indiferență le tratam; cât de mult visam să devenim maturi, să scăpăm de grija părintească și de toate acele reguli apparent stupide. Astăzi, de exemplu, mi-aș fi dorit să pot sta cu mama la făcut plăcinte; sau să alerg prin pădurea de la țară, văzând în fiecare copac un personaj mitologic, auzind fiecare asără cântând ca o zână fermecată, așteptând să fie eliberată de mine, marea eroină… și cât de trist mă privește felinarul din geam! La fel de bătrân, cu capul aplecat, la fel de trist și déjà indiferent. Ca mine…

În al doilea rând, copilăria, din punct de vedere al formării individului, este etapa învățării de la zero, etapa formării caracterului și a dezvoltării anumitor aptitudini. Această etapă este influiențată de mai mulți factori: familia, cercul social, informația oferită, educația, dezvoltarea anumitor aptitudini, găsirea hobbyurilor și a predispunerilor spre știință sau artă. Un copil educat într-o familie unde părinții acordă destulă atenție și investesc bani și timp pentru a-i arăta cât de frumoasă și mare este lumea va crește un individ intelligent, bine informat, cu deschidere spre multe domenii. O familie în care copilul este ținut din scurt, mereu izolat de semenii săi, obligat să facă ceva, va crește un individ fricos, complexat, frustrat. Astfel, foarte mult contează implicarea părinților în formarea copilului; în dependență de aceștia, copilăria va fi o amintire frumoasă sau un coșmar.

În concluzie, copilăria este cea mai frumoasă și cea mai ușoară etapă a vieții, când ai totul pus pe masă, doar să vrei să întinzi mâna. Pe de altă parte, aceasta este o perioadă influiențată foarte mult de oamenii de care ești înconjurat. Oricum, aceasta rămâne a fi timpul demult pierdut, în căutarea căruia nimeni nu a reușit să pornească; nu poți ajunge timpul, și nici copilul care acum câțiva zeci de ani avea zâmbetul tău…

Despre conștiință

Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, conștiința este un produs al activității creireului uman. Aceasta are rolul unui mentor, a unui alt ”eu” care în cele mai multe cazuri judecă toate acțiunile noastre.

În primul rând, conștiința are drept hrană sentimentele noastre în cooncordanță cu anumite acțiuni. Astfel, dacă am jignit o persoană fără un anumit motiv, conștiința, în formă de un  eu din interior ne va mustra, ne va face să ne simțim prost. Dacă am ajutat un om fără un motiv anume, ”eul” din interior ne va lăuda. În așa mod, ființa umană restabilește un echilibru interior, își formează anumite idei despre anumite lucruri și severitatea consecințelor.

În al doilea rând, deși e foarte dificil de ignorat, conștiința fie lipsește, fie este ignorată de anumiți oameni. Omul este un animal crud; este un ucigaș, care, mai nou, ucide nu doar pentru a supraviețui. Mulți oameni nu mai țin cont de ce le zice subconștientul; aceștia sunt interesați exclusiv de propria persoană și propriul confort, fără a se interesa de oamenii din jur pe care-i rănesc pentru a-și atinge scopurile.

Astfel, conștiința are un rol important în personalitatea unui om și în felul în care se comportă cu cei din jur. Pe de o parte, aceasta are rolul unui mentor, a ultimului element de care ascultă omul. Pe de altă parte, conștiința este deseori ignorată de ființa umană, aceasta nefiind initeresată de impactul acțiunilor sale asupra comunității.

Despre durere

Durerea este una dintre acele sentimente cunoscute oricui. Fie că e fizică, psihică, emoțională, aceasta urmărește orice om, ca o umbră. Câteodată este eclipsată de fericire sau este ignorată de cel pe care-l urmărește, însă într-o clipă prielnică dă de știre că e acolo, alături, eternă.

Ca o primă instanță, durerea este o parte esențială în viața noastră. De exemplu, aceasta este și un bun salvator: în cazul în care îți rănești corpul, durerea se instaurează imediat, dând de știre că ceva nu e bine și că trebuie de întreprins niște măsuri. Alteori, durerea poate fi greu de localizat – în cazul unor traume psihice sau emoționale. În acest caz, nimeni nu poate da un leac împotriva ei; o inimă rănită doare, chiar dacă continuă să pompeze sânge; o amintire oribilă va apărea în coșmaruri, chiar dacă creierul continuă să funcționeze; o imagine ce induce doar disperare va continua să doară, chiar dacă ochii pot distinge și alte culori, figuri, oameni…

În al doilea rând, fără durere nu am putea face diferență între ce ne place și ce nu. Nu am putea diferenția lucrurile plăcute de cele neplăcute, persoanele care ne sunt alături și ne ajută (care merită să fie iubite) de persoanele care au trădat odată sau au rănit; acestea nu merită timpul și sentimente frumoase. Fără durere, nu am învăța niciodată din greșeli. Dacă acestea nu ar provoca suferințe, am continua să facem același gafe, adică nu am învăța să gestionăm anumite probleme fără jertfe în plus sau am continua să ne comportăm stupid și imatur cu anumiți oameni.

În concluzie, consider că durerea e un sentiment important pentru un om. Pe de o parte, aceasta dă de știre dacă ceva nu merge bine, dacă trebuie corectat sau revizuit. Pe de altă parte, durerea are menirea de a ne ajuta să diferențiem ceea ce e bine pentru noi și ceea ce nu e, astfel învățându-ne să apreciem ceea ce avem. Oricum, aceasta are un rol important pentru ființa umană, făcând parte din viața de zi cu zi.

Despre dor

Cuvânt intraductibil în alte limbi, dorul este un sentiment aparte, specific creației populare românești și aproape de sufletul omului necăjit.

Pe de o parte, dorul semnifică melancolia, deznădejdea și uneori, spleenul (un alt termen intraductibil, de data aceasta din engleză). Totuși, diferența între dor și melancolie este că dorul e mai… trist. Pe când melancolia presupune un grad de părere de rău asupra unui eveniment/om/întâmplare din trecut, dorul e ceva diferit – melancolia deznădăjduită, mistuitoare după cineva/ceva.

Pe de altă parte, acest sentiment nu poate fi simțit de oamenii mercantili și interesați doar de prezent. Aceștia nu păstrează amintiri și relații, ci se axează doar pe propria persoană, situația materială și socială, fără a arunca vre-o privire spre trecut. Astfel, sentimentul de dor nu le este cunoscut, sau încearcă să-l evite, deoarece acesta ar fi, aparent, un sentiment pentru cei slabi. Și totuși, ce om puternic nu a simțit dorul de patrie, de codru verde, de o noapte caldă de vară, de buzele ei roșii, catifelate?…

Astfel, dorul este un sentiment puternic și tipic naturii umane, mai ales sufletelor sensibile ce își păstrează trecutul într-o cutie ferecată, pe care o redeschid pentru a se bucura sau plânge, sau a duce dorul cuiva…