Fiind copii, ne doream să creștem cât mai
reprede, să devenim ”ca ei”, să mergem la școală, să ieșim afară când
vrem, să ne petrecem serile târzii la o ceașcă de cafea cu prietenii.
Acum, la vârsta maturității, privim cu melancolie spre copiii ce se
joacă în nisip. La fel ca noi, își doresc să ajungă cât mai reprede
maturi; la fel ca noi, vor privi alții copii jucându-se cu aceeași
melancolie…
În primul rând, copilăria a fost și va
rămâne tărâmul tuturor viselor și a descoperirilor. Coronițele din păr,
jocul de-a mijatca prin te miri ce văgăuni, altercațiile cu alți copiii
pentru o jucărie, fuga nebună pe pajiști, câinii vecinului lătrând,
prinzându-ne la furat cireșe… Câte și mai câte lucruri frumoase s-au
întâmplat atunci! Și cu câtă indiferență le tratam; cât de mult visam să
devenim maturi, să scăpăm de grija părintească și de toate acele reguli
apparent stupide. Astăzi, de exemplu, mi-aș fi dorit să pot sta cu mama
la făcut plăcinte; sau să alerg prin pădurea de la țară, văzând în
fiecare copac un personaj mitologic, auzind fiecare asără cântând ca o
zână fermecată, așteptând să fie eliberată de mine, marea eroină… și cât
de trist mă privește felinarul din geam! La fel de bătrân, cu capul
aplecat, la fel de trist și déjà indiferent. Ca mine…
În al doilea rând, copilăria, din punct
de vedere al formării individului, este etapa învățării de la zero,
etapa formării caracterului și a dezvoltării anumitor aptitudini.
Această etapă este influiențată de mai mulți factori: familia, cercul
social, informația oferită, educația, dezvoltarea anumitor aptitudini,
găsirea hobbyurilor și a predispunerilor spre știință sau artă. Un copil
educat într-o familie unde părinții acordă destulă atenție și investesc
bani și timp pentru a-i arăta cât de frumoasă și mare este lumea va
crește un individ intelligent, bine informat, cu deschidere spre multe
domenii. O familie în care copilul este ținut din scurt, mereu izolat de
semenii săi, obligat să facă ceva, va crește un individ fricos,
complexat, frustrat. Astfel, foarte mult contează implicarea părinților
în formarea copilului; în dependență de aceștia, copilăria va fi o
amintire frumoasă sau un coșmar.
În concluzie, copilăria este cea mai
frumoasă și cea mai ușoară etapă a vieții, când ai totul pus pe masă,
doar să vrei să întinzi mâna. Pe de altă parte, aceasta este o perioadă
influiențată foarte mult de oamenii de care ești înconjurat. Oricum,
aceasta rămâne a fi timpul demult pierdut, în căutarea căruia nimeni nu a
reușit să pornească; nu poți ajunge timpul, și nici copilul care acum
câțiva zeci de ani avea zâmbetul tău…
No comments:
Post a Comment