Despre conștiință

Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, conștiința este un produs al activității creireului uman. Aceasta are rolul unui mentor, a unui alt ”eu” care în cele mai multe cazuri judecă toate acțiunile noastre.

În primul rând, conștiința are drept hrană sentimentele noastre în cooncordanță cu anumite acțiuni. Astfel, dacă am jignit o persoană fără un anumit motiv, conștiința, în formă de un  eu din interior ne va mustra, ne va face să ne simțim prost. Dacă am ajutat un om fără un motiv anume, ”eul” din interior ne va lăuda. În așa mod, ființa umană restabilește un echilibru interior, își formează anumite idei despre anumite lucruri și severitatea consecințelor.

În al doilea rând, deși e foarte dificil de ignorat, conștiința fie lipsește, fie este ignorată de anumiți oameni. Omul este un animal crud; este un ucigaș, care, mai nou, ucide nu doar pentru a supraviețui. Mulți oameni nu mai țin cont de ce le zice subconștientul; aceștia sunt interesați exclusiv de propria persoană și propriul confort, fără a se interesa de oamenii din jur pe care-i rănesc pentru a-și atinge scopurile.

Astfel, conștiința are un rol important în personalitatea unui om și în felul în care se comportă cu cei din jur. Pe de o parte, aceasta are rolul unui mentor, a ultimului element de care ascultă omul. Pe de altă parte, conștiința este deseori ignorată de ființa umană, aceasta nefiind initeresată de impactul acțiunilor sale asupra comunității.

Despre egoism

Cuvântul ”egoism” ne duce imediat cu gândul la un defect, la un om indiferent, preocupat doar de propriile interese, incapabil să se gândească și la altcineva sau la binele altcuiva; narcisist și lipsit de dragoste pentru oamenii din jur. Și totuși, astăzi întâlnim din ce în ce mai mulți oameni egoiști – fenomen ce ”aparent” nu a avut loc acum câteva decenii.

În primul rând, egoismul este mereu privit ca un defect. Consider că într-adevăr este un defect, doar dacă este dus la extremă. Pentru că, în fond, omul este un animal egoist: agonisește bunuri pentru el, își dorește un anumit lucru pentru el, vrea să fie iubit, apreciat, mereu pe primul loc într-o activitate sau în inima altui om. Dar există și un alt fel de egoism: egoismul pentru aproapele tău. De exemplu, într-un magazin de jucării în perioada Crăciunului o mamă va cumpăra mai multe jucării dintr-un stoc limitat pentru copilul său, astfel lăsând alți părinți fără cadoul pe care odraslele lor și l-au dorit de foarte mult timp. Aici, egoismul mamei se manifestă prin dorința de a face totul pentru copilul său, indiferent că e ceva necesar sau nu, astfel gândindu-se doar la copilul său și nu și la ceilalți.

În al doilea rând, egoismul poate trece în indiferență, acest aspect deseori întțlnindu-se la oameni cu o educație proastă (sau lipsă) și la oameni alintați de familie. Astfel, într-un cuplu poate apărea situația în care unul iubește și celălalt acceptă. Dacă primul va oferi ceva din toată inima, fie că e atenție sau compliment, fie un cadou, celălalt va accepta acestea considerând că e ceva perfect normal, fără însă a oferi aceleași lucruri în schimb. Acest tip de persoane sunt egoiste, considerând că tot ce li se oferă este gratis. Într-un fel, iubirea înseamnă altruism; pe de altă parte, aceasta necesită resurse sentimentale și fizice pentru a se dezvlota și rezista.

În concluzie, consider că egoismul, în doze mici, este  o modalitate perfectă de autoapărare și evaluare a meritelor proprii. Totuși, dus până la extremă, acesta creează discomfort de orice fel persoanelor din jur, atrăgând sentimente și atitudini negative, dând o nuanță urâtă societății moderne.