Showing posts with label eroism. Show all posts
Showing posts with label eroism. Show all posts

Tuesday, 2 February 2016

Despre eroism

Eroismul este una dintre acele capacități rareori întâlnite în ziua de astăzi. Când auzim ”act de eroism” automat ne gândim la sensul conotativ al acestui cuvânt, uitând care este de fapt adevăratul sens.

În primul rând, eroismul reprezintă un act de vitejie, de demonstrare a lipsei de frică față de un om, o situație sau timp. Astfel, o persoană care a salvat un copil de la înec este erou: acesta s-a aruncat în primejdie fără să-i pese de propria viață; a demonstrat că pentru el prima copilul. O altă persoană care a înfruntat societatea și a admis ceva sau a afirmat ceva la fel, a făcut un act de eroism: aceasta și-a expus deschis ideile și convingerile, care cel mai probabil că le avea o parte din comunitate, dar nimeni nu îndrăznise până atunci să le declare.
În al doile rând, un erou poate fi doar un om curat la suflet. Un individ ce se aruncă în volbura eroismului doar de dragul de a fi  recunoscut de  societate sau cu gândul de a obține ceva va suferi căderea. Sunt mulți oameni ce se așteaptă la o răsplată după ce au săvârșit  o faptă bună: de altfel, nu este un lucru rău, dar în societatea de astăzi câți mai pot diferenția un erou de un însetat după putere sau atenție?
Astfel, eroismul este capacitatea de a ajuta oamenii din jur trecându-și propria persoană pe planul doi. Astfel de oameni merită toată admirația și respectul pentru eroismul de care au dat dovadă. Totuși, nu trebuie trecut cu vederea și alt aspect: acela de lingușire, de săvârșire de acte eroice de dragul îmbunătățirii imaginii sociale sau de obținere a anumitor lucruri; astfel de oameni sunt niște ordinari, pentru care dorința de a ajuta pe cei din jur nu are valoare.

Tuesday, 15 December 2015

Despre curaj

Curajul este una dintre acele calități omenești greu de găsit într-o societate modernă. Curajul de a te exprima, curajul de a-ți argument ideile, curajul de a admite că ai greșit; nu doar curajul să faci o prostie de dragul ratingului printre semenii tăi.

Astfel, ca o primă premisă, curajul presupune arta de a admite ceva, fie că e un gând ce demult îți macină sufletul, fie că e o părere diferită de a celor de lângă tine. Capacitatea de a birui proprii monștri din conștiință și de a admite sau chiar afirma o idee merită tot respectul. Un om ce are curajul să admită că e gay este foarte curajos, având în vedere societatea conservatoare din care face parte. Un alt individ ce acceptă că a greșit, deși ca miză este propria libertate sau imagine în societate, este la fel de curajos – astfel demonstrează că natura umană nu este atât de decăzută precum pare. Un om care descoperă ceva și decide să expună lumii acel ceva este demn de toată admirația: să luăm drept exemplu susținerea heliocentrismului de către Galileo Galilei, afirmație ce nu putea fi acceptată de oamenii (și mai ales de religia creștină) din acea perioadă. Astfel, Galilei dă dovadă de curaj  mergând împotriva curentului, având tăria de a îndura toate relele pricinuite de către biserică, rămânând fidel afirmațiilor sale.
O altă premisă este că noțiunea de curaj este întâlnită destul de rar, fapt care a dus la denumirea prostie în curaj (același exemplu cu săritul cu capul în fântână). Astfel de ”act de eroism” este catalogat drept prostie, singura motivație nefiind capacitatea de a întrece propria limită, ci mai mult frica de a nu fi exclus din comunitate din motiv că ”nu are curajul să…”.
După părerea mea, curajul este o calitate rar întâlnită în ziua de astăzi, confundându-se mereu cu prostia sau actul de teribilism. Totuși, există oameni care știu să-și biruie monștrii interior și să admită ceea ce simt, cred, gândesc sau să-și întreacă propriile limite în anumite activități.
Astfel, curajul rămâne una dintre cele mai frumoase și înălțătoare însușiri ale omului; datorită curajului multe evenimente istorice au avut loc și s-au desfășurat așa cum au fost influențate de oameni. La fel, curajul a însemnat mult pentru personalitățile din trecut și din prezent: datorită acestuia, astăzi știm de X sau Y, care cândva a făcut fapte mărețe, lucru ce mă face să cred că nu e totul pierdut în lumea aceasta plină de umbre…