Eroismul este una dintre acele capacități
rareori întâlnite în ziua de astăzi. Când auzim ”act de eroism” automat
ne gândim la sensul conotativ al acestui cuvânt, uitând care este de
fapt adevăratul sens.
În primul rând, eroismul reprezintă un
act de vitejie, de demonstrare a lipsei de frică față de un om, o
situație sau timp. Astfel, o persoană care a salvat un copil de la înec
este erou: acesta s-a aruncat în primejdie fără să-i pese de propria
viață; a demonstrat că pentru el prima copilul. O altă persoană care a
înfruntat societatea și a admis ceva sau a afirmat ceva la fel, a făcut
un act de eroism: aceasta și-a expus deschis ideile și convingerile,
care cel mai probabil că le avea o parte din comunitate, dar nimeni nu
îndrăznise până atunci să le declare.
În al doile rând, un erou poate fi doar
un om curat la suflet. Un individ ce se aruncă în volbura eroismului
doar de dragul de a fi recunoscut de societate sau cu gândul de a
obține ceva va suferi căderea. Sunt mulți oameni ce se așteaptă la o
răsplată după ce au săvârșit o faptă bună: de altfel, nu este un lucru
rău, dar în societatea de astăzi câți mai pot diferenția un erou de un
însetat după putere sau atenție?
Astfel, eroismul este capacitatea de a
ajuta oamenii din jur trecându-și propria persoană pe planul doi. Astfel
de oameni merită toată admirația și respectul pentru eroismul de care
au dat dovadă. Totuși, nu trebuie trecut cu vederea și alt aspect: acela
de lingușire, de săvârșire de acte eroice de dragul îmbunătățirii
imaginii sociale sau de obținere a anumitor lucruri; astfel de oameni
sunt niște ordinari, pentru care dorința de a ajuta pe cei din jur nu
are valoare.
