Rolul muzicii în viața tinerilor

Din cele mai vechi timpuri, omului i-a plăcut muzica. O naștere era sărbătorită, printre altele, cu muzică; o înmormântare are și ea o linie melodică. Când e trist, când e vesel, când e într-un impas sau când vrea să se relaxeze, omul ascultă melodii. În special tinerii, pentru care muzica joacă un rol important în ceea ce privește găsirea propriei identități.

În primul rând, muzica este un loc de regăsire și de izolare. Odată ce căștile sunt puse în urechi și butonul de play pornit, adolescentul se pierde (sau regăsește) într-o lume ce-i aparține doar lui, o lume unde poate să facă ce vrea, unde se poate manifesta cum vrea el, o lume unde sentimentele ascunse ies la suprafață și sunt adevărate, așa cum cei din jur cel mai des nu le pot vedea.

În al doilea rând, muzica nu este doar un loc de izolare, ci și de exprimare.  În perioada adolescenței foarte multe lucruri sunt confuze, sentimentele sunt multe și năvalnice, cuvintele puține, dar parcă se cer singure să fie așternute pe hârtie. Uneori, au tendința să ajungă până la vocea adolescentului, iar din această luptă rezultă un cântec. În adolescență întâlnești acei băieți cu chitara, care învață câteva melodii pentru a se da șmecheri pe lângă fete. Tot în adolescență întâlnești fetele care vor să meargă pe urmele unei cântărețe celebre. Multe trupe s-au format pe când membrii acstora erau adolescenți.

Ideea este că muzica a fost, este și va fi un element etern, care își poate schimba curentul în timp, semnificația emoțională pentru individ, dar nu și intensitatea. O melodie este locul de izolare a unui adolescent, dar în același timp, este și o formă de exprimare, mai mult sau mai puțin verbală, dar indiscutabil, relevantă pentru acea clipă.

Despre emoții: pot fi acestea stăpânite sau nu de către un vorbitor în public?

Emoțiile sunt acele mici elemente care ne conturează personalitatea și sunt deseori folosite pentru a caracteriza pe cineva: prietenul tău este vesel, altul este irascibil, portarul e mereu trist, vecinul de bancă e un fricos și tot așa. Emoțiile nu sunt străine nici pentru persoanele publice sau cei care trebuie să vorbească pentru un public, iar faptul că ele (emoțiile) trebuie stăpânite poate fi o adevărată provocare.

În primul rând, stăpânirea unei emoții, indiferent de calitatea acesteia, cauza sau intensitatea, ține foarte mult de individ. Unii pot să își păstreze calmul în situații extreme, alții reacționează exagerat la un stimul foarte mic.Vorbitorul în public trebuie să rămână cât de cât imparțial față de ce se întâmplă în public și să se axeze pe ideea pe care o transmite, chiar dacă modul în care o face este unul departe de a fi sobru.

În al doilea rând, un vorbitor în public ar trebui să știe să-și stăpânească emoțiile, pentru că este un profesionist, iar ideea pe care o transmite trebuie să fie clară; pe de altă parte, emoțiile conferă o structură cuvintelor care sunt transmise publicului, impactul acestora fiind deseori dependent de modul în care au fost rostite. 

În concluzie, să fii emotiv este omenesc, iar un vorbitor în public poate să nu țină în frâu emoțiile sale pe tot timpul discursului, intervenind astfel momente jenante sau amuzante. Totuși, un vorbitor cu experiență va ști să transforme un moment care nu merge conform planului într-o pauză de relaxare, o glumă sau pur și simplu, va improviza, astfel încât discursul să fie reușit.

Utilitatea organizării unor activităţi extraşcolare de educaţie cinematografică

Cinematografia este o artă care, deși a apărut relativ recent, imediat a captat atenția publicului. În ziua de azi, când un film nu înseamnă un video scurt de câteva minute, proiectat pe un perete alb, într-o grădină de vară (mai mult sau mai puțin), importanța organizării unor activități extrașcolare, menite să educe elevul în ceea ce privește arta cinematografică, este mare.

În primul rând, o activitate extrașcolară este menită să învețe copilul despre ceva într-un mod diferit, poate mai interesant chiar. Câți dintre elevii unei școli au fost la un cinematograf? Cam toți. Câți dintre ei au cunoștințe în ceea ce privește ce se întâmplă ”în culise”? Nu foarte mulți. 

În al doilea rând, o activitate extrașcolară, indiferent de subiectul acesteia, este menită să apropie oamenii între ei. La astfel de ieșiri din cadrul școlii, elevul se paote exprima liber, poate face schimb de păreri nu doar cu colegii, ci și cu alte persoane care nu fac neapărat parte din învățământ, ceea ce înseamnă viziuni noi.

În concluzie, activitățile extrașcolare, de educație cinematografică sau de orice alt fel de educație, sunt importante. Elevul are de câștigat de pe urma acestora: învață ceva nou în afara cadrului de clasă, unde trebuie să se supună unor reguli sau tipare. În plus, ține minte mai bine o informație interesantă, mai ales dacă aceasta a fost auzită sau dezbătută de mai multe persoane, ofereindu-i elevului posibilitatea de a gândi critic și de a-și forma o părere proprie despre un subiect.

Despre rolul comunicării în relațiile de prietenie

Omul nu este făcut să-și petreacă viața ascuns într-un loc întunecat, fără a fi înconjurat de semeni. Pentru a se simți în largul său, omul are nevoie de relații cu alți oameni, iar pentru aceasta, are nevoie de cunoștințe în arta comunicării. Ca orice artă, aceasta nu apare la o vârstă anume, nu este înscrisă în gene și nu poate fi procurată de undeva. Arta conversației se învață pe parcurs, prin exercițiu, ca într-un moment al vieții să permită individului să-și consolideze legături de lungă durată - de exemplu, cele de prietenie.

În primul rând, comunicarea este o verigă importantă în construirea unei relații deoarece datorită acesteia doi oameni pot afla multe lucruri unul despre celălalt: ce culoare le place, când s-au născut, de unde provin, ce vârstă au, la ce visează și multe altele.

În al doilea rând, comunicarea permite realizarea unui schimb de idei într-o formă aprofundată, idei ce nu sunt neapărat identice, dar prezintă mai multe puncte de vedere asupra aceleiași situații. Astfel, omul este pus în fața propriei rațiuni, comunicarea reprezentând uleiul pentru rotițele care pun mintea în mișcare.

În concluzie, comunicarea este un element important în crearea unei legături: pe de oparte, oferă posibilitatea de a cunoaște un alt om și pe de altă parte, reprezintă unealta ce pune în funcțiune creierul uman, făcându-l să proceseze informații care nu-i sunt cunoscute.

Despre drama interioară a unui individ

Orice individ, real sau imaginar, trece pe parcursul vieții sale printr-o dramă interioară, de intensitate variabilă și origine rareori bine cunoscută. Acest aspect al sufletului uman este bine portretizat în cadrul unor opere literare marcante pentru un popor, o perioadă și în special, pentru cititor.

Astfel, ca o primă idee, suferința cauzată de o dramă interioară este, până la un anumit punct, o necesitate a individului. Un om este o creatură complexă, pentru care orice sentiment trebuie trăit, preferabil la o intensitate cât mai mare. Ca exemplu, Ghiță din Moara cu noroc  este un personaj care trăiește o dramă interioară ce-i corupe sufletul: om de treabă, gospodar și familist la început (“un om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa [pe Ana] veselă”), acesta ajunge în împrejurări care-i declanșează o latură întunecată a sufletului: setea de bani ce-l transformă într-un individ diferit sumbru ("acum el se făcuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot încât îți venea să te sperii de el”, “când mai se hârjonea cateodată cu dânsa își pierdea lesne cumpătul și lăsa urme vinete pe brațe”.

O a doua idee în ceea ce privește necesitatea unei drame interioare este capacitatea acesteia de a defini un individ. Există oameni ce datorită dramei interioare se evidențiază, capătă un contur și ocupă un loc în societate. În literatura română, îl întâmpinăm pe Ștefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Deși opera este narată de la persoana I, din perspectiva lui Ștefan - deci dintr-o perspectivă subiectivă, cititorul poate observa că personajul principal este construit pe baza dramei sale interioare și nu invers. Ștefan este un bărbat nesigur, trăind sub semnul incertitudinii în ceea ce privește loialitatea soției sale. Obsesia pentru întrebarea dacă Ela îi este fidelă sau nu îl urmărește și în cele mai importante momente din viața sa: "era o suferinţă de neînchipuit". Pe de altă parte, suferința pe care o trăiește în război potențează suferința amoroasă, complicând și îmbogățind astfel drama interioară: ”Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu", "cădem cu sufletele rupte în genunchi, apoi alergăm, coborâm speriați [] nu mai e nimic omenesc în noi". 

În concluzie, suferința interioară (drama) este un element important și chiar fundamental pentru un individ: pe de o parte, aceasta face parte din necesitățile spirituale ale omului, conșient sau nu; pe de altă parte, drama interioară definește, direct sau indirect, un individ, plasându-l într-un anumit context social.

Rolul lecturii în dezvoltarea personală

Deși există afirmația că în ziua de azi tinerii nu citesc, aceasta este eronată: tinerii citesc, dar nu neapărat beletristică. Un articol de ziar, o postare pe un blog, chiar un mesaj mai lung pe Facebook înseamnă ”citire”. Totuși, datorită imensității de noi forme de distracție, cititul cărților a devenit un hobby mai rar.

O altă formă, mai interactivă și potrivită unui tânăr care trăiește în epoca tehnologiei și a timpului insuficient este cartea audio, care este la-ndemâna oricui și din ce în ce mai multă lume îmbrățișează această formă a literaturii.

Un prim argument în ceea ce privește rolul lecturii în dezvoltarea personală este efectul pe care-l exercită o carte asupra unui individ: prin lecturarea unei cărți, omul își îmbogățește lumea interioară prin intermediul imaginației. Desigur, există și multe filme bazate pe anumite cărți, însă avantajul citirii unei opere este că fiecare își poate imagina într-un anumit fel un personaj, un loc sau poate să judece în felul său un eveniment.

Un al doilea argument în favoarea lecturi este faptul că aceasta oferă subiecte de meditație și reprezintă o sursă imensă de idei, idei care pot fi împărtășite altor oameni sau chiar aplicate în viața de zi cu zi. Astfel, un anumit paragraf dintr-o carte de psihologie poate să reprezinte un răspuns la o întrebare care demult sălășuiește în mintea individului. Ideea principală a unui roman poate fi privită din mai multe puncte de vedere, la fel și acțiunile protagonistului sau chiar decorul, iar aceste aspecte ale unei cărți pot fi discutate la infinit cu un om ce a citit la rândul său opera dată.

În concluzie, consider că lectura este un aspect important în viața individului, indiferent de forma pe care o are: carte, revistă, ziar, carte audio. În dezvoltarea personală aceasta joacă rolul de sursă de informație, ajută la antrenarea imaginației și reprezintă o formă de socializare și descoperire a oamenilor ce împart aceeași pasiune.

Despre importanța spectacolelor dramatice în viața tinerilor

În trecut, teatrul era o adevărată artă, iar mersul la spectacole o formă boemă de socializare, motiv de defilat în rochii scumpe și un loc cum nu se poate mai potrivit pentru intrigi și bârfe. În ziua de azi, teatrul a pierdut mult teren în avantajul cinematografiei, însă generațiile mai în vârstă încă își amintesc despre fascinația teatrului. Generațiile mai tinere, deși mai puțin dornice de a viziona un spectacol, pășesc timid în lumea actorilor, împinși pe la spate sau nu.

Importanța spectacolelor dramatice, mai ales pentru tineri, este dată de ce are de oferit teatrul: astfel, o piesă de teatru, dramatică sau nu, este o formă civilizată de agrement, dar și de exprimare: pe când spectatorii se distrează, actorii își manifestă talentul și dragostea pentru actorie. Din acest motiv, consider că tinerii trebuie să vadă măcar câteva spectacole dramatice, pentru a face cunoștință cu o formă de artă pe cale de dispariție, cel puțin la noi în țară.

Un alt argument pentru importanța teatrului dramatic în viața tinerilor este faptul că deseori, spectacolele sunt bazate pe opere cunoscute. Astfel, vizionarea unei opere dramatice are mai multe beneficii: parcurgerea unei opere literare în mai puțin de trei ore și totodată, vizualizarea acesteia într-o formă distractivă.

Drept urmare, consider că spectacolele dramatice sunt importante în viața tinerilor datorită faptului că introduc individul în lumea unei arte frumoase, plină de idei și inspirație și pe de altă parte, pentru că ajută la înțelegerea mai bună a unei opere de artă, într-o formă interactivă.

Despre speranță

Speranța, prin definiție, este un sentiment de încredere că totul va fi bine în ceea ce privește o acțiune, o dorință, o reușită. Astfel, natura umană are nevoie de speranță pentru a excela în momentele în care totul pare a fi pierdut.

În primul rând, datorită speranței mulți oameni reușesc să meargă mai departe. Deseori, acțiunile nu aduc direct spre țel, deoarece dacă este aleasă o cale dificilă mereu vor apărea impedimente, care uneori par a fi de nedepășit. Se întâmplă ca în unele situații omul să nu mai poată face nimic, iar atunci îi rămâne doar speranța, care, de altfel, ridică mult moralul și ajută la vederea luminii din față, lumină care, de fapt, duce la rezolvarea problemei.

În al doilea rând, speranța poate fi privită și ca o formă de consolare; în situațiile în care nimic nu mai depinde de om și nimic nu mai poate fi făcut, speranța este acel element care menține integritatea psihologică și morală a individului sau reprezintă consolarea de care are nevoie natura umană.

În consecință, speranța joacă un rol important în ceea ce privește ridicarea moralului unui om: pe de o parte, aceasta reprezintă motivația necesară în clipele dificile și pe de altă parte, speranța este un factor psihologic de consolare în situațiile în care (aparent) nu mai există nicio ieșire.

Despre destinul cărții tipărite într-o societate digitalizată

Cărțile tipărite reprezintă o idee care mai are puțin și moare... sau nu? Părereile sunt împărțite. Destinul acestor mici lumi, ascunse printre foi îngălbenite, este unul tragic: s-a vărsat mult sânge pentru a le da viață, se varsă la fel de mult sânge pentru a le pune capăt. Totuși, cărțile tipărite sunt un lucru necesar în ziua de azi.

În primul rând, o carte reprezintă o sursă de informație – nu neapărat o informație științifică ce se poate modifica, ci o informație eternă: un roman istoric, unde evenimentele sunt văzute prin ochii unui personaj. Informația poate fi o rețetă tradițională de mâncăruri tipice unei regiuni, rețete ce sunt modificate mereu, uneori ajungându-se la pierderea originii acestora.

În al doilea rând, o carte tipărită este o formă de relaxare. Deși în epoca noastră, a unei societăți digitalizate, este mai ușor să îți descarci un fișier tip pdf pe telefon sau pe tabletă, o carte tipărită, reală, are mai mult farmec. Nu obosește ochii la fel de mult, filele sunt plăcute la atingere, iar mirosul de cerneală este un miros drag multor oameni. În plus, cred că o carte are mai mult farmec dacă este citită în format tipărit și nu digital.

În consecință, consider că destinul cărților tipărite este unul incert: deși reprezintă o sursă de informație, cartea de azi nu mai este privită cu același respect ca acum un secol. Totuși, există o speranță: un anumit procent de oameni preferă, din varii motive, varianta tipărită și nu cea digitală. Drept urmare, destinul unei cărți tipărite depinde de echilibrul dintre oamenii ce vor să meargă în pas cu tehnologia și cei ce sunt mai nostalgici.

Despre fericire

Consider că fericirea este aspirația supremă a oricărui individ. Indiferent de religie, orientare sexuală, țel în viață sau mod de a gândi, omul va aspira la fericire și va încerca să o capete prin orice mijloace.

În primul rând, fericirea presupune multă muncă. Dacă vrei să devii medic, înveți anatomie la greu, cauți o facultate bună, cu perspectivă de a te angaja la instituția pe care ți-o dorești. Dacă aspiri să devii o mamă minunată, alegi cu grijă omul de care-ți vei lega viața, înveți din greșelile altora în ceea ce privește educarea unui copil, faci și  niște cursuri de psihologie. Dacă vrei să devii politician, înveți să minți și să calci peste corpuri și idealuri umane. Fericirea fără determinare e doar o iluzie.

În al doilea rând, fericirea este și  o chestier de noroc. Oricât de mult n-ai munci pentru a o obține, ar putea apărea ceva ce să îți zdruncine toată munca sau invers, să te ducă la un alt nivel sau direct la țintă, fără să depui prea mult efort. Astfel, un om de știință ce descoperă un nou mod efficient de tratare a unei boli până atunci incurabile poate să-și piardă fericirea în neacceptarea de către medicină a metodei sale de tratament. Pe de altă parte, o nefericită fără viitor își poate găsi binevoitorul într-o călătorie cu trenul sau un număr greșit de telefon.

Totuși, mulți oameni habar nu au ce i-ar putea face fericiți. Unii aspiră spre fericire fără să o cunoască, alții o obțin dar realizează prea târziu că, de fapt, lucrul acela minor era fericirea lor. O altă categorie se simt bine doar pierzând fericirea, și anume îți regăsesc liniștea și împăcarea cu ”soarta” în deplângerea fericirii pierdute.

În concluzie, fericirea constă din muncă și noroc, dar și din capacitatea de a recunoaște, printre multe alte lucruri, acel lucru ce poate transforma o viață de om într-un vis real. Totuși, nu trebuie neglijată și perioada de după găsire a fericirii: dacă se depune tot efortul ca acest sentiment să se păstreze, fericirea va dăinui în sufletul omului mult timp, poate și o viață întreagă; dacă este obținută și apoi neglijată, fericirea se poate transforma într-o banalitate sau dispărea cu totul, lăsând un loc pustiu în suflet.

Despre eroism

Eroismul este una dintre acele capacități rareori întâlnite în ziua de astăzi. Când auzim ”act de eroism” automat ne gândim la sensul conotativ al acestui cuvânt, uitând care este de fapt adevăratul sens.

În primul rând, eroismul reprezintă un act de vitejie, de demonstrare a lipsei de frică față de un om, o situație sau timp. Astfel, o persoană care a salvat un copil de la înec este erou: acesta s-a aruncat în primejdie fără să-i pese de propria viață; a demonstrat că pentru el prima copilul. O altă persoană care a înfruntat societatea și a admis ceva sau a afirmat ceva la fel, a făcut un act de eroism: aceasta și-a expus deschis ideile și convingerile, care cel mai probabil că le avea o parte din comunitate, dar nimeni nu îndrăznise până atunci să le declare.

În al doile rând, un erou poate fi doar un om curat la suflet. Un individ ce se aruncă în volbura eroismului doar de dragul de a fi  recunoscut de  societate sau cu gândul de a obține ceva va suferi căderea. Sunt mulți oameni ce se așteaptă la o răsplată după ce au săvârșit  o faptă bună: de altfel, nu este un lucru rău, dar în societatea de astăzi câți mai pot diferenția un erou de un însetat după putere sau atenție?

Astfel, eroismul este capacitatea de a ajuta oamenii din jur trecându-și propria persoană pe planul doi. Astfel de oameni merită toată admirația și respectul pentru eroismul de care au dat dovadă. Totuși, nu trebuie trecut cu vederea și alt aspect: acela de lingușire, de săvârșire de acte eroice de dragul îmbunătățirii imaginii sociale sau de obținere a anumitor lucruri; astfel de oameni sunt niște ordinari, pentru care dorința de a ajuta pe cei din jur nu are valoare.