Despre lene

Din punctul meu de vedere, lenea este una dintre micile bucurii de care se poate bucura ființa umană în fiecare zi. Oricât de nociv n-ar fi considerat acest ”defect”, lenea își are rostul în activitatea omului.

În primul rând, lenea înseamnă relaxare, indiferență față de timp sau lucrurile apraent importante din ziua respectivă. Astfel, un moment de lenevire pe canapéa cu telecomanda sau cartea în mână nu este un viciu; ba invers, este o metodă de relaxare alături de activitățile și lucrurile plăcute, atât de importante în ”meniul” activității intelectuale zilnice.

În al doilea rând, prea mult bine strică. Dacă lenea se transform într-o obișnuință, devenind din ce în ce mai observabilă, aceast transform ființa umană într-o larvă ce-și petrece viața într-o imobilitate deplină, fără a cunoaște însă frumusețile din lume sau limita propriilor capacități.

În concluzie, consider că lenea este importantă organismului uman pentru relaxare fizică și psihică. Pe de altă parte, lenea dusă mai departe de o oră de relaxare, implicată în orice activitate a individului poate provoca indiferență totală față de viață și de orice fel de preocupare, dând naștere astfel unui element bolnav într-o societate care încearcă să avanseze.

Despre iluzie

Imaginile ce se topesc în zare, ducând cu ele toate tristețile, visele, dorințele, amintirile sunt niște iluzii. Ființe neînsuflețite, atât de dragi, atât de dureroase, atât de dulci și  atât de inaccesibile…

Din punctul meu de vedere, iluzia este o imagine vizuală care reprezintă ascunzișul fiecărui om. Aceasta se regăsește în visare, fie ea nocturnă sau cu ochii deschiși. Iluzia, astfel, creează acea stare de liniște în suflet, portretizând cele mai sincere dorințe și cele mai frumoase aspirații ale omului.

Pe de altă parte, iluzia poate fi o experiență dureroasă dacă privește viața omului în afara visării. Astfel, deziluzionarea cu privire la un om, un lucru, o situație vine foarte repede, fiind alimentată, de altfel, de gândurile ce au trecut din planul imaginație în cel al realității. O iubire se va sfârși tragic dacă obiectul adorației nu este precum acel creat de o iluzie în interiorul sufletului. O persoană va fi privită cu alți ochi dacă nu s-a ridicat la așteptările altcuiva, aceste ”așteptări” fiind alimentate de aceeași iluzie trecută în planul realului.

Astfel, iluzia este o stare nemaipomenit de plăcută, care induce cele mai frumoase amintiri, imagini ideale despre oameni și scena perfectă a vieții de zi cu zi. Totuși, partea cealaltă a medaliei prevestește doar durere; sufletul omului este un diamant fragil, care de la o simplă atingere se poate transforma în pulbere. De aceea e foarte dificil, pentru unii, să înțeleagă că iluzia este din domeniul imaginarului și că nu trebuie aplicată în viața reală…

Despre libertate

Omul se naște liber – cel puțin așa crede el. Libertatea lui însă este influiențată de mulți factori, precum regiunea din care provine, regimul politic, orientarea religioasă, educația în familie și mentalitatea societății din care face parte.

Pe de o parte, consider că libertatea este un termen deseori folosit greșit. Astfel, libertatea nu presupune indiferența față de normele morale; la fel, aceasta nu presupune nici anarhie, nesupunere totală față de lege. Libertatea înseamnă alegerea dorită de tine, cu implicarea răspunderii pentru faptele proprii. Un ucigaș are libertatea de a ucide, dar acesta va răspunde în fața legii pentru crima comisă.

Pe de altă parte, libertatea presupune gândirea sinceră, necenzurată, acest fenomen numindu-se ”libertate de exprimare”. Deși într-un mare număr de țări acest fenomen este rar întâlnit – datorită regimurilor politice, zombării religioase sau minților încuiate, libertatea există în interiorul unor persoane inteligente. Astfel, oricât de mult nu s-ar interzice în exterior, libertatea d gândire, cea din interior, nu poate fi subjugată niciodată.

În concluzie, libertatea presupune exprimarea propriilor sentimente, păreri, acțiuni. Totuși, acestea presupun și o răspundere, ceea ce face libertatea mai puțin credibilă pentru cei care nu înțeleg esența acestui concept. La fel, libertatea (de gândire mai ales) nu poate fi subjugată: chiar dacă aceasta se manifestă drept supunere în exterior, în interior va rămâne aceeași, indiferentă față de factorul ce nu vine din interior.

Despre glorie

În istoria omenirii se întâlnesc multe personalități care au avut fapte mărețe sau mai puțin în numele unui singur lucru – în numele gloriei.

În primul rând, gloria este deseori obținută prin forță sau înșelătorie. Astfel, aheii au obținut gloria prin înșelăciune, intrând pe porțile Troiei într-un cal de lemn, iar mărețele Cruciade ascundeau în spate distrugeri a civilizațiilor și impunere a creștinismul la popoarele păgâne. Într-o situație precum acestea, gloria era spălată în sânge, cu victime inutile și distrugeri serioase, totul pentru niște cauze stupide – fuga unei femei cu amantul sau ambiția de a ”răspândi lumină” celora care nu aveau nevoie de ea.

În al doilea rând, obținută prin corectitudine și fapte într-adevăr mărețe, gloria merită să fie atribuită celor mai ”neînsemnați” oameni sau fapte. Un simplu pompier este un om ce merită toată admirația; acesta salvează sute de vieți, punându-și propria persoană în pericol.  Un asistent social ce are grijă de mai mulți copii orfani, gândindu-se la viața și bunăstarea lor este la fel un om demn de toată admirația.

În concluzie, consider că gloria este un concept deseori pus pe seama unor întâmplări sau indivizi care au obținut-o prin acte meschine sau metode mai puțin umane. În schimb, în viața de zi cu zi există atâția oameni care merită toată admirația pentru ceea ce fac. Astfel, gloria se găsește în fapte mici, făcute din iubire, care deseori trec neobservate…

Despre greșeală

Greșeala face parte din algoritmul învățării. Astfel, nimic nu poate fi făcut bine din prima; nimeni nu se naște învâțat, și toate descoperirile și realizările în viață sunt făcute treptat.

În primul rând, omul cât trăiește învață. Greșeală face parte din viața lui de zi cu zi, aceasta având menirea să încurajeze dezvoltarea individului. Astfel, greșind într-un exercițiu de matematică, individul va încerca o altă metodă de rezolvare sau o va încerca din nou pe prima, pentru a se asigura că e bună sau nu. Un grup de prieteni nu va mai invita o persoană anume la un eveniment, învățând din greșeala de a o invita la un alt eveniment, această făcând dezastru. Un amorezat nu va mai cumpăra crini de ziua iubitei sale, amintindu-și de ultima dată când domnișoarei alergice i s-a umflat fața.

În al doilea rând, greșeala este deseori urmată de pesimism din partea celuia care a făcut-o. Personal, consider că o astfel de abordare este incorectă; omul din greșeli învață. Când se închide o ușă se bate la alta; așa e și cu greșitul. Dacă prin intermediul unei gafe s-au stricat relațiile cu cineva, tot ce face individul de rând este să-și plângă de milă sau să zică ”nu există niciun mod de a-mi repara greșeala”.  Dar, surpriză – tot timpul există o ieșire din situație, oricare ar fi ea. Omul trebuie să fie mai deschis spre lucruri și abordări noi, la fel e foarte important și capacitatea acestuia de a trece peste. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, greșeala nu mai are aura aceea de fatalitate și de inexistență a unei soluții.

Astfel, greșeala își are rolul în formarea individului și în avansarea acestuia în orice domeniu. Totuși, pentru mulți oameni proprietatea de a greși este deseori transformată într-un dezastru, aceștia fiind incapabili să treacă peste sau să încerce să o repare.

Despre frumos

Lumea ce ne înconjoară, ochii plini de iubire a mamei, lătratul fericit al cânelui văzându-și stăpânul, mâinile calde a iubitului tău îmbrățișându-ți singurătatea, zâmbetul larg al prietenilor tăi, sunetul mării, prima zăpadă, căderea melancolică a frunzelor… frumosul este peste tot, dar în primul rând în suflet.

Pe de o parte, frumosul este un concept despre tot ceea ce ne provoacă plăcere vizuală, auditivă, fizică sau dă naștere sentimentelor ce ne fac inima să bată mai tare. Astfel, frumosul este deseori raportat la preferințele fiecăruia. De exemplu, pentru cineva Country road in Provence by night va avea un impact puternic asupra percepției despre artă; pentru altcineva, va fi doar un tablou reprezentând un copac în noapte și atât.

Pe de altă parte, ideea de frumos este una dintre singurele care nu poate fi impusă sau copiată. Dacă unei persoane îi plac trandafirii și cineva îi aduce argument că sunt urâți, aceasta oricum va continua să admire florile cu spini. Dacă cineva se preface că-i place un anumit gen de muzică doar pentru a impresiona un prieten, aceasta sfârșește prin a-și impune această preferință, ascultând muzica respectivă fără a primi vreo satisfacție.

În opinia mea, ideea despre frumos este una dintre puținele care poate fi copiată sau impusă unui om. Fiecare are propria viziune despre un anumit lucru, deși în ultima perioadă se observă trendul de a considera frumos tot ceea ce-i la modă, fie că e un scriitor, o trupă sau o femeie ce a trecut prin nenumărate operații chirurgicale. Astfel, societatea își asumă rolul de imitatori, considerând că e frumos ceva anume doar pentru că un grup de critici au considerat așa (deseori, aceștia nefiind sinceri cu propria percepție despre frumos, dar fiind bine plătiți pentru minciună…).

În concluzie, frumosul este și va rămâne o percepție diferită de la om la om. Totodată, în societate se observă o creștere deranjantă a oamenilor ce se lasă influiențați de părerea cuiva și consider că ”e frumos” și ”le place” ceea ce, de fapt, nu le produce nicio satisfacție. Și totuși, ideea despre frumos nu poate fi impusă în subconștientul omului; văzând ceva ce nu-i place, acesta va fi cel puțin indiferent în interiorul său; văzând un lucru minunat în concepția sa, acesta-și va simți, cum se zice în popor, ”sufletul tresărind de bucurie”…

Despre frică

Instinctul de frică există la toate speciile de animale, acesta fiind unul dintre instinctele de apărare. Frica poate fi de mai multe feluri, morală, psihică, indusă, însă cea mai cumplită este frică de a muri.

Pe de o parte, frica este un instinct normal, specific majorității fințelor vii. Aceasta se manifestă în momente cruciale, precum în fața unei consecințe sau în fața morții. Există și frici nefondate sau exagerate, numite fobii: frica de apă, frica de întuneric, frica de înălțimi. Acestea apar în urma unor traume din copilărie sau reies din anumite întâmplări și discuții cu oamenii.

Pe de altă parte, frica poate fi deseori indusă – de o persoană, de convingerile cuiva, de un regim politic, de gânduri paranoice sau de amintiri și întâmplări din trecut legate de subiectul respectiv. Astfel, aceasta este o frica nefondată pe instinct, ci mai mult pe spălare de creier sau lipsa gândirii raționale. De exemplu, în evul mediu era indusă frica de zeul suprem, care pedepsea pe cel ce nu asculta de poruncile acestuia. De altfel, omul din evul mediu nu avea nevoie de dovezi de existență sau prezența acelui zeu ca să fie sigur că ceea ce i se induce este adevărat. În liniștea interioară, omul făcea și chibzuia totul pornind de la o singură premisă – voi fi pedepsit. Dintr-o de frică nefondată se nasc și alte cusururi  – lașitatea,  frustrarea, lingușirea, minciuna.

În concluzie, consider că frica este un sentiment normal pentru orice ființă vie, deoarece aceasta înștiințează de apariția unui pericol ce deseori poate costa viața, onoarea, libertatea. Pe de altă parte, inducerea fricii este o tactică deseori folosită împotriva mulțimii pentru a oferi putere anumitor cercuri sociale, astfel inducând oamenii în panică și făcându-i supuși și dezinteresați de propria valoare intelectuală.