Despre inteligență

Se zice că omul se naște cu un anumit grad de inteligență – ”inteligență nativă” în termeni psihologici. Întrebarea este dacă aceasta se păstrează și pe parcursul vieții, nealimentată de surse de informare și formare?

Pe de o parte, inteligența clasifică oamenii în intelectuali sau mai puțin. Astfel, o persoană cultă, care nu se mulțumește doar cu inteligența dată de ”mama natură”, care pe tot parcursul vieții se informează despre tot și își formează anumite viziuni asupra unor lucruri, concepte și principii devine, în ochii oamenilor din jur, un ”inteligent” în sensul denotative al cuvântului.

Pe de altă parte, inteligența în sine nu constă doar în acumularea de cunoștințe, ci și gestionarea lor, crearea propriului mod de gândire după meditații complexe. Un om bine informat nu este neapărat inteligent: acesta poate avea un rezervor de stocare a informației, dar nu și un aparat de gestionare a acesteia.

Astfel, inteligența nu se măsoară doar în cantitatea de cunoștințe acumulate; nefiind analizate, acestea rămân simple informații  utile sau mai puțin, nepersonalizate și reci. Inteligența în sine constă în capacitatea de înțelegere a informațiilor și crearea unor păreri personale despre ceva anume, păreri bazate pe concepte logice și raționale. De altfel, termenul de ”inteligență natală” s-ar putea să nu fie atât de abstract pe cât pare…

Despre glorie

În istoria omenirii se întâlnesc multe personalități care au avut fapte mărețe sau mai puțin în numele unui singur lucru – în numele gloriei.

În primul rând, gloria este deseori obținută prin forță sau înșelătorie. Astfel, aheii au obținut gloria prin înșelăciune, intrând pe porțile Troiei într-un cal de lemn, iar mărețele Cruciade ascundeau în spate distrugeri a civilizațiilor și impunere a creștinismul la popoarele păgâne. Într-o situație precum acestea, gloria era spălată în sânge, cu victime inutile și distrugeri serioase, totul pentru niște cauze stupide – fuga unei femei cu amantul sau ambiția de a ”răspândi lumină” celora care nu aveau nevoie de ea.

În al doilea rând, obținută prin corectitudine și fapte într-adevăr mărețe, gloria merită să fie atribuită celor mai ”neînsemnați” oameni sau fapte. Un simplu pompier este un om ce merită toată admirația; acesta salvează sute de vieți, punându-și propria persoană în pericol.  Un asistent social ce are grijă de mai mulți copii orfani, gândindu-se la viața și bunăstarea lor este la fel un om demn de toată admirația.

În concluzie, consider că gloria este un concept deseori pus pe seama unor întâmplări sau indivizi care au obținut-o prin acte meschine sau metode mai puțin umane. În schimb, în viața de zi cu zi există atâția oameni care merită toată admirația pentru ceea ce fac. Astfel, gloria se găsește în fapte mici, făcute din iubire, care deseori trec neobservate…