Showing posts with label comunicare. Show all posts
Showing posts with label comunicare. Show all posts

Saturday, 8 July 2017

Rolul comunicării în reușita unui proiect de echipă

Comunicarea este elementul esențial atunci când vine vorba de proiectele realizate în echipă. Indiferent de forma acesteia, comunicarea asigură o bună desfășurare a unei activități.


În primul rând, comunicarea înseamnă un schimb de idei. Fiecare membru al echipei poate avea o anumită viziune asupra unui subiect, ceea ce înseamnă mai multe puncte de vedere care nu fac decât să îmbunătățească semnificativ proiectul. Mai multe păreri și schimbul de viziuni scot în evidență atât punctele forte ale proiectului, cât și defectele sau aspectele la care se poate lucra și se pot perfecționa.
În al doilea rând, reușita unui proiect de echipă, prin comunicare, înseamnă și oportunitate, pentru fiecare membru, de a căpăta experiență, atât în ceea ce privește aspectul profesional, cât și aspectul personal. Abilitățile de socializare,dobândite în urma unor proiecte comune, sunt și ele, la rândul lor, importante, deoarece oferă individului capacitatea de a-și îmbunătăți modul de interacțiune cu oamenii, în special în ceea ce privește sfera profesională. Primul contact sau contactul rece este atunci când omul se găsește în situația de a vorbi, pentru prima dată, cu un necunoscut, iar țelul acestei convorbiri este interesarea interlocutorului în subiectul abordat.
Drept urmare, comunicarea într-un proiect de echipă contează foarte mult, deseori de acest aspect depinzând reușita proiectului. Pe de o parte, comunicarea oferă mai multe soluții pentru aceeași problemă, mai multe idei pentru același subiect și pe de altă parte, dezvoltă abilitățile de socializare a membrilor echipei, benefice pe termen lung.

Thursday, 6 April 2017

Despre importanța mass-mediei în promovarea evenimentelor culturale

Mass-media este o importantă sursă de comunicare, fie că este vorba de un post de televiziune, radio, un ziar sau un site de știri locale. Datorită ubicuității informației în ziua de azi, dar și a ușurinței de a răspândi această informație  pretutindeni, mass-media este o unealtă foarte bună în ceea ce privește promovarea de orice fel, inclusiv a unor evenimente culturale.

În primul rând, prin intermediul mass-mediei o informație ajunge rapid (și sigur) la publicul-țintă, datorită faptului că trăim în era vitezei și a diferitor surse de comunicare. Astfel, publicul larg poate afla despre un eveniment cultural de la televizor, de la un post radio, dintr-un ziar fizic sau on-line.
În al doilea rând, datorită a mai multor metode de informare și transmitere a unui mesaj, scris, vorbit sau desenat, mass-media permite informarea unui număr foarte mare de persoane în ceea ce privește organizarea unui eveniment. Astfel, datorită faptului că aceeași informație apare în mai multe surse, de mai multe tipuri, șansa ca numărul de persoane interesate să crească este mai mare decât dacă un eveniment cultural s-ar promova doar în ziar, sau doar într-un cerc restrâns de cunoscuți.
În concluzie, mass-media joacă un rol major în ceea ce privește promovarea evenimentelor; pe de o parte, datorită numărului mare de persoane ce pot afla despre eveniment din mai multe surse și pe de altă parte, datorită rapidității cu virgulă care circulă informația.

Tuesday, 27 December 2016

Despre rolul comunicării în relațiile de prietenie

Omul nu este făcut să-și petreacă viața ascuns într-un loc întunecat, fără a fi înconjurat de semeni. Pentru a se simți în largul său, omul are nevoie de relații cu alți oameni, iar pentru aceasta, are nevoie de cunoștințe în arta comunicării. Ca orice artă, aceasta nu apare la o vârstă anume, nu este înscrisă în gene și nu poate fi procurată de undeva. Arta conversației se învață pe parcurs, prin exercițiu, ca într-un moment al vieții să permită individului să-și consolideze legături de lungă durată - de exemplu, cele de prietenie.

În primul rând, comunicarea este o verigă importantă în construirea unei relații deoarece datorită acesteia doi oameni pot afla multe lucruri unul despre celălalt: ce culoare le place, când s-au născut, de unde provin, ce vârstă au, la ce visează și multe altele.
În al doilea rând, comunicarea permite realizarea unui schimb de idei într-o formă aprofundată, idei ce nu sunt neapărat identice, dar prezintă mai multe puncte de vedere asupra aceleiași situații. Astfel, omul este pus în fața propriei rațiuni, comunicarea reprezentând uleiul pentru rotițele care pun mintea în mișcare.
În concluzie, comunicarea este un element important în crearea unei legături: pe de oparte, oferă posibilitatea de a cunoaște un alt om și pe de altă parte, reprezintă unealta ce pune în funcțiune creierul uman, făcându-l să proceseze informații care nu-i sunt cunoscute.