Despre hotărâre: scopul scuză mijloacele

Hotărârea este o trăsătură pe care nu toată lumea o are. Când vine vorba despre carieră, se consideră că bărbații sunt mai hotărâți și știu ceea ce își doresc. Femeile, în schimb, sunt ceva mai nehotărâte, fie că este vorba despre ce vor mânca la cină, ce rochie să poarte pentru un anumit eveniment sau dacă să trimită un mesaj sau nu. Evident, astea sunt generalități care nu se aplică universal. Indiferent de gen, un om hotărât este deseori privit ca cineva care deseori se ghidează după principiul scopul scuză mijloacele.

În primul rând, un om hotărât obține ceea ce vrea. Fie că își dorește să avanseze la locul de muncă, sau să înființeze o organizație, sau să facă un pas important în ceea ce privește o relație, omul hotărât are avantajul să cunoască ce își dorește și să întreprindă acțiuni care-l duc la rezultatul dorit. Desigur, trebuie luat în considerare și elementul-surpriză, întâmplarea sau norocul.

În al doilea rând, un om hotărât, care are tendința să calce peste cadavre, s-ar putea să își facă singur rău. Fie pentru că, mergând țintă spre țelul său, le face altora rău pe parcurs și undeva, cândva în viitor, roata se întoarce și omul hotărât suferă, fie pentru că alți oameni, invidioși pe succesul său, se avântă în a-i pune bețe în roate.

În concluzie, atunci când scopul scuză mijloacele, un om hotărât trebuie să fie pregătit pentru ce este mai rău, fără a renunța la visul său și fără a se opri din ceea ce face. Desigur, ideal ar fi să nu rănească pe alții, dar această situație este practic imposibilă.

Despre fericire

Consider că fericirea este aspirația supremă a oricărui individ. Indiferent de religie, orientare sexuală, țel în viață sau mod de a gândi, omul va aspira la fericire și va încerca să o capete prin orice mijloace.

În primul rând, fericirea presupune multă muncă. Dacă vrei să devii medic, înveți anatomie la greu, cauți o facultate bună, cu perspectivă de a te angaja la instituția pe care ți-o dorești. Dacă aspiri să devii o mamă minunată, alegi cu grijă omul de care-ți vei lega viața, înveți din greșelile altora în ceea ce privește educarea unui copil, faci și  niște cursuri de psihologie. Dacă vrei să devii politician, înveți să minți și să calci peste corpuri și idealuri umane. Fericirea fără determinare e doar o iluzie.

În al doilea rând, fericirea este și  o chestier de noroc. Oricât de mult n-ai munci pentru a o obține, ar putea apărea ceva ce să îți zdruncine toată munca sau invers, să te ducă la un alt nivel sau direct la țintă, fără să depui prea mult efort. Astfel, un om de știință ce descoperă un nou mod efficient de tratare a unei boli până atunci incurabile poate să-și piardă fericirea în neacceptarea de către medicină a metodei sale de tratament. Pe de altă parte, o nefericită fără viitor își poate găsi binevoitorul într-o călătorie cu trenul sau un număr greșit de telefon.

Totuși, mulți oameni habar nu au ce i-ar putea face fericiți. Unii aspiră spre fericire fără să o cunoască, alții o obțin dar realizează prea târziu că, de fapt, lucrul acela minor era fericirea lor. O altă categorie se simt bine doar pierzând fericirea, și anume îți regăsesc liniștea și împăcarea cu ”soarta” în deplângerea fericirii pierdute.

În concluzie, fericirea constă din muncă și noroc, dar și din capacitatea de a recunoaște, printre multe alte lucruri, acel lucru ce poate transforma o viață de om într-un vis real. Totuși, nu trebuie neglijată și perioada de după găsire a fericirii: dacă se depune tot efortul ca acest sentiment să se păstreze, fericirea va dăinui în sufletul omului mult timp, poate și o viață întreagă; dacă este obținută și apoi neglijată, fericirea se poate transforma într-o banalitate sau dispărea cu totul, lăsând un loc pustiu în suflet.