Cunoașterea, ca o sete nelipsită a rațiunii umane, izvorăște din
capacitatea acesteia de a acumula informația din jur, însă nu un ultim
rol îl joacă și motivația, care determină ființa umană să descopere
lumea din care face parte.
Astfel, cunoașterea este o dorință genetică a omului. Aceasta se
manifestă din copilărie – când pruncul începe să analizeze tot ce vede.
Ați văzut vreodată cu ce ochi se uită un bebeluș la mânuțele sale? Cât
timp poate sta și analiza mișcarea lor, fără să se plictisească? Pe
parcurs crește și descoperă alte lucruri, începe să pună întrebări –
care, de altfel, deseori sunt prea multe și puse prea des ca să enerveze
un adult care cunoaște deja toate micile descoperiri ale copilului, și
totuși se încăpățânează să le explice, uitând că și el a învățat din
firimituri culese cu grijă pe parcursul vieții.
Pe de altă parte, cunoașterea este o capacitate nelimitată. Creierul
uman este capabil să memomerze și să descopere o infinitate de lucruri,
și totuși există oameni care dau cu piciorul în această plăcere
intelectuală. Există indivizi care refuză să se dezvote și să descopere
lucruri noi: aceștia consideră că bagajul lor de cunoaștere este plin,
că este destul pentru a se descurca în viață și rămân la starea de larve
ordinare, considerând drept cunoaștere informația acumulată din timpul
liceului, credința în prieteni imaginari și ”școala vieții și a
realității” pe care o evită și o sfidează prin nimicnicia lor.
În concluzie, cunoașterea este cel mai mare tezaur al creierului
uman. Aceasta este infinită, alimentată de setea de a ști, de ambiție și
de rațiune, prezentă în fiecare individ din naștere. Totuși, se găsesc
speciemene ce nu știu să aprecieze propriile capacități; aceștea refuză
cunoașterea, mulțumindu-se la un bagaj infim de lucruri triviale și
obscure. Astfel, cunoașterea seamănă cu un cadou: un om îl va deschide
și va cerceta ce este înăuntru; altul va admira doar ambalajul frumos,
fără să-l intereseze valoarea din spatele hârtiei lucioase.
No comments:
Post a Comment