Despre menirea artistului

În sens larg, un artist este un om creativ, capabil să producă frumusețea printr-o mișcare a peniței, a creionului sau a daltei. Totuși, nu toți cei care se consideră artiști sunt ceea ce pretend a fi.

Menirea unui artist este, în primul rând, de a crea frumosul. Inspirat din natură, lumea din jur, oameni sau o altă lucrare, artistul făurește ceva nou (autentic) sau ceva mai puțin nou (în cel mai rău caz, un plagiat). Totuși, nu doar capacitatea de a vedea frumosul în orice definește artistul. Pentru a fi în stare de a da naștere unei opera noi, acesta trebuie să dețină și alte două calități: determinarea și dragostea de a munci. Fără aceste două, actul creării nu mai are loc, rămânând un singur vis sau o idée în cap.

În al doilea rând, pentru a face parte din cercul geniilor creației, un artist trebuie să câștige simpatia publicului. Astfel, dacă un pictor va afișa un peisaj minunat în fața unui public ceva mai materialist lucrarea acestuia nu va fi apreciată sau pur și simplu trecută cu vederea. Însă dacă acest tablou va nimeri în fața unor firi sensibile, artistice, admirația sinceră față de pictură va fi exprimată în favoruri, recenzii sau poate chiar și un cumpărător (a nu se confunda, totuși, admiratorul cu snobul).

Totuși, nu toți artiștii sunt norocoși; majoritatea chiar se scufundă în uitare, cu tot cu operele lor, trecând neobservați pe lângă publicul din ce în ce mai dezinteresat de frumos și originalitate. O parte din artiști și-au câștigat faima abia după moarte (ca Vincent van Gogh, de exemplu), alții au fost iubiți din prima de către publicul larg, pentru că operele lor sunt cam mediocre, ușor accesibile majorității (cum ar fi Paulo Coelho). Alții nu mai cunosc faima decât într-un cerc restrâns, și totuși valoarea lor este incontestabilă.

În concluzie, artistul e menit să aibă o viață tumultoasă, plină de căderi și ascensiuni, uneori banale, uneori schimbătoare de soartă și alteori fatale. Cea mai mare aspirație a artistului este să fie acceptat, în cel mai rău caz, și recunoscut pentru talentul său – idealul oricărui creator. Totuși, pentru a ajunge la ținta propusă, artistul trebuie să fie capabil să câștige dragostea publicului, să aibă cele trei însușiri – determinarea, munca asiduă și imaginația bogată,  dar și capacitatea de a trece peste un eșec sau de a nu decădea după un succes. Astfel, menirea artistului este de a bucura prin frumos și de a lăsa în urma sa un tezaur cultural cât mai original…

Despre egoism

Cuvântul ”egoism” ne duce imediat cu gândul la un defect, la un om indiferent, preocupat doar de propriile interese, incapabil să se gândească și la altcineva sau la binele altcuiva; narcisist și lipsit de dragoste pentru oamenii din jur. Și totuși, astăzi întâlnim din ce în ce mai mulți oameni egoiști – fenomen ce ”aparent” nu a avut loc acum câteva decenii.

În primul rând, egoismul este mereu privit ca un defect. Consider că într-adevăr este un defect, doar dacă este dus la extremă. Pentru că, în fond, omul este un animal egoist: agonisește bunuri pentru el, își dorește un anumit lucru pentru el, vrea să fie iubit, apreciat, mereu pe primul loc într-o activitate sau în inima altui om. Dar există și un alt fel de egoism: egoismul pentru aproapele tău. De exemplu, într-un magazin de jucării în perioada Crăciunului o mamă va cumpăra mai multe jucării dintr-un stoc limitat pentru copilul său, astfel lăsând alți părinți fără cadoul pe care odraslele lor și l-au dorit de foarte mult timp. Aici, egoismul mamei se manifestă prin dorința de a face totul pentru copilul său, indiferent că e ceva necesar sau nu, astfel gândindu-se doar la copilul său și nu și la ceilalți.

În al doilea rând, egoismul poate trece în indiferență, acest aspect deseori întțlnindu-se la oameni cu o educație proastă (sau lipsă) și la oameni alintați de familie. Astfel, într-un cuplu poate apărea situația în care unul iubește și celălalt acceptă. Dacă primul va oferi ceva din toată inima, fie că e atenție sau compliment, fie un cadou, celălalt va accepta acestea considerând că e ceva perfect normal, fără însă a oferi aceleași lucruri în schimb. Acest tip de persoane sunt egoiste, considerând că tot ce li se oferă este gratis. Într-un fel, iubirea înseamnă altruism; pe de altă parte, aceasta necesită resurse sentimentale și fizice pentru a se dezvlota și rezista.

În concluzie, consider că egoismul, în doze mici, este  o modalitate perfectă de autoapărare și evaluare a meritelor proprii. Totuși, dus până la extremă, acesta creează discomfort de orice fel persoanelor din jur, atrăgând sentimente și atitudini negative, dând o nuanță urâtă societății moderne.