Despre rolul guvernării

Deși tindem să considerăm că suntem unici, cu o voință proprie și norme morale bine definite, noi, ca specie umană, nu putem trăi separat. În dorința și nevoia de a comunica, formăm un grup, o comunitate, un neam, un stat. Astfel, necesitatea unui lider sau a unui grup care să dirijeze un stat este inevitabilă. Aici intervine rolul guvernării.

În primul rând, guvernarea presupune conducere, administrare, dirijare a unui popor. Aceasta are drept obiectiv principal bunăstarea populației, mulțumirea acesteia și integrarea fiecărui individ în societate. Astfel, rolul de guvernare atribuit unui individ sau unui grup limitat presupune o mare răspundere: acesta devine păpușarul care trage de ațele comunității. De exemplu, în trecut sub deviza puterii asupra unui grup se petreceau fapte mărețe, când suveranul slujea poporul, îi îndeplinea dorințele și făcea tot posibilul ca națiunea să fie mulțumită de conducere.

În al doilea rând, într-o situație idală, guvernarea ar însemna slujirea în folosul comunității. Într-o situație reală, în care se află și țara noastră, guvernarea înseamnă doar interes propriu a unui singur individ sau un grup restrâns, acesta metamorfozându-se într-un parazit similar cu o specie de liană, care se adăpostește la rădăcina unui copac, sugându-i seva, încolăcindu-se în jurul trunchiului care, treptat, devine o construcție moartă. Astfel, rolul inițial al guvernării trece pe planul al doilea, în prim plan ieșind doar setea de avuție și putere. Într-o astfel de societate concepțiile precum nepotism, mită, șantaj și crimă sunt la ordinea zilei; sub o mască de ordine, în organul de conducere se instaurează anarhia.

Din punctul meu de vedere, o conducere a maselor este necesară unui popor, dar conducere ca de la egal la egal, nu una totalitaristă sau coruptă, ci una matură, a cărei interese coincide, în mare parte, cu interesele poporului. Astfel de tipuri de conducere există în statele avansate, cu o mentalitate deschisă, care preferă să judece logic și nu doar practic.

Astfel, rolul guvernării este, în primul rând, de a sluji în folosul poporului și a intereselor acestuia. Totuși, partea cealaltă a medaliei ne indică o abatere gravă de la conceptul inițial, astfel guvernarea transformându-se într-un animal crud, indiferent și mereu însetat de putere și avuție. În al doilea rând, consider că guvernarea ar trebui să fie una rațională, fără abuzuri de orice fel, în care conducătorii și masele să se trateze de la egal la egal.

Despre setea de avuție

În popor există o vorbă – ”banu-i ochiul dracului”, lucru demonstrat de mai bine de trei milenii. Dorința de a se înbogăți sau de a avea mai mult decât are vecinul este un lucru specific naturii umane.

   În primul rând, setea de bani/avuție își are rădăcinile adânc înfipte în caracterul omului – în egoismul său, dorința de a avea mai mult decât alții, zgârcenia. Aceste defecte nu sunt întâlnite la alte specii, ci se manifestă doar în situații de supraviețuire: un carnivor nu va vâna mai mulți iepuri decât va avea nevoie; un om va aduna nu pentru că nu ar avea, ci pentru a părea mai presus decât alții. Astfel, omul nu este altceva decat o ființă materialistă, adunând tot ce poate, fără a avea nevoie de acele lucruri.

În al doilea rând, un om corupt, însetat după avuție, își pierde o bună parte din însușiri care-l despart de frații lui mai mici. Astfel, un vânător de bunuri va învăța să aprecieze lucruri mai mult decât oamenii din jur; va devein ursuz, indiferent, preocupat doar de propria persoană. La fel, astfel de entități sunt deseori criminale: mint, ucid, rănesc, calcă pe trupurile altora doar pentru ca să pună mâna pe averea mult dorită. O rudă devine un străin când e vorba de împărțirea unei averi; un prieten devine dușman dacă are ceva; invidia roade sufletul omului, iar setea de a se îmbogăți  îl îndepărtează de rațiune. Un vânător de bani va deveni un obiect neînsuflețit, fără personalitate, crud și inuman.

În opinia mea, omul va avea de suferit de pe urma averilor. Dragostea sălbatică pentru bani transform omul în fiară; acesta uită de rațiune, de relațiile interumane, de cinste. Egiosmul și setea de îmbogățire nu duc la nimic bun – acestea transform ființele umane în criminali, depravați și fanatici. Și din păcate, în societatea de astăzi sunt prea mulți care transform banul într-o religie. În fond, banul nu-și va salva niciodată proprietarul când moartea va veni. Și tot ce va rămâne de pe urma sa vor fi doar niște priviri hulpave spre munții de aur pe care nu i-a putut lua în mormânt...