Despre egoism

Cuvântul ”egoism” ne duce imediat cu gândul la un defect, la un om indiferent, preocupat doar de propriile interese, incapabil să se gândească și la altcineva sau la binele altcuiva; narcisist și lipsit de dragoste pentru oamenii din jur. Și totuși, astăzi întâlnim din ce în ce mai mulți oameni egoiști – fenomen ce ”aparent” nu a avut loc acum câteva decenii.

În primul rând, egoismul este mereu privit ca un defect. Consider că într-adevăr este un defect, doar dacă este dus la extremă. Pentru că, în fond, omul este un animal egoist: agonisește bunuri pentru el, își dorește un anumit lucru pentru el, vrea să fie iubit, apreciat, mereu pe primul loc într-o activitate sau în inima altui om. Dar există și un alt fel de egoism: egoismul pentru aproapele tău. De exemplu, într-un magazin de jucării în perioada Crăciunului o mamă va cumpăra mai multe jucării dintr-un stoc limitat pentru copilul său, astfel lăsând alți părinți fără cadoul pe care odraslele lor și l-au dorit de foarte mult timp. Aici, egoismul mamei se manifestă prin dorința de a face totul pentru copilul său, indiferent că e ceva necesar sau nu, astfel gândindu-se doar la copilul său și nu și la ceilalți.

În al doilea rând, egoismul poate trece în indiferență, acest aspect deseori întțlnindu-se la oameni cu o educație proastă (sau lipsă) și la oameni alintați de familie. Astfel, într-un cuplu poate apărea situația în care unul iubește și celălalt acceptă. Dacă primul va oferi ceva din toată inima, fie că e atenție sau compliment, fie un cadou, celălalt va accepta acestea considerând că e ceva perfect normal, fără însă a oferi aceleași lucruri în schimb. Acest tip de persoane sunt egoiste, considerând că tot ce li se oferă este gratis. Într-un fel, iubirea înseamnă altruism; pe de altă parte, aceasta necesită resurse sentimentale și fizice pentru a se dezvlota și rezista.

În concluzie, consider că egoismul, în doze mici, este  o modalitate perfectă de autoapărare și evaluare a meritelor proprii. Totuși, dus până la extremă, acesta creează discomfort de orice fel persoanelor din jur, atrăgând sentimente și atitudini negative, dând o nuanță urâtă societății moderne.

Despre setea de avuție

În popor există o vorbă – ”banu-i ochiul dracului”, lucru demonstrat de mai bine de trei milenii. Dorința de a se înbogăți sau de a avea mai mult decât are vecinul este un lucru specific naturii umane.

   În primul rând, setea de bani/avuție își are rădăcinile adânc înfipte în caracterul omului – în egoismul său, dorința de a avea mai mult decât alții, zgârcenia. Aceste defecte nu sunt întâlnite la alte specii, ci se manifestă doar în situații de supraviețuire: un carnivor nu va vâna mai mulți iepuri decât va avea nevoie; un om va aduna nu pentru că nu ar avea, ci pentru a părea mai presus decât alții. Astfel, omul nu este altceva decat o ființă materialistă, adunând tot ce poate, fără a avea nevoie de acele lucruri.

În al doilea rând, un om corupt, însetat după avuție, își pierde o bună parte din însușiri care-l despart de frații lui mai mici. Astfel, un vânător de bunuri va învăța să aprecieze lucruri mai mult decât oamenii din jur; va devein ursuz, indiferent, preocupat doar de propria persoană. La fel, astfel de entități sunt deseori criminale: mint, ucid, rănesc, calcă pe trupurile altora doar pentru ca să pună mâna pe averea mult dorită. O rudă devine un străin când e vorba de împărțirea unei averi; un prieten devine dușman dacă are ceva; invidia roade sufletul omului, iar setea de a se îmbogăți  îl îndepărtează de rațiune. Un vânător de bani va deveni un obiect neînsuflețit, fără personalitate, crud și inuman.

În opinia mea, omul va avea de suferit de pe urma averilor. Dragostea sălbatică pentru bani transform omul în fiară; acesta uită de rațiune, de relațiile interumane, de cinste. Egiosmul și setea de îmbogățire nu duc la nimic bun – acestea transform ființele umane în criminali, depravați și fanatici. Și din păcate, în societatea de astăzi sunt prea mulți care transform banul într-o religie. În fond, banul nu-și va salva niciodată proprietarul când moartea va veni. Și tot ce va rămâne de pe urma sa vor fi doar niște priviri hulpave spre munții de aur pe care nu i-a putut lua în mormânt...