Despre geniu

Omul de geniu este considerat omul ce stă pe ultima treaptă de pe scara cunoașterii. Deținând un intelect superior omului de rând, geniul nu se încadrează nici într-o categorie socială, devenind un model, un idol chiar pentru cei care sund deschiși spre ceva nou.

În primul rând, condiția geniului este una mizeră: ridicându-se din întuneric, sărăcie și răutate, acesta este deseori ignorat de mulțime. Totuși, omul a cărui scop este să ajungă sus, la limita cunoașterii nu este afectat de părerea lumii din jur. Acesta va căuta mereu adevărul, mânat de setea de cunoaștere, va găsi argumente și contraargumente pentru o ipoteză și va fi în stare să explice orice dintr-un domeniu oarecare.

În al doilea rând, nu trebuie ignorată și părerea eronată pe care o are omul de rând despre geniu: conform acestuia, un geniu este un om ce se naște cu acele cunoștințe, este predispus să afle răspunsuri așa, din nicăieri. De fapt, oricine poate deveni un geniu, totul ține de două lucruri: efor și înspirație. Orice talent va rămâne un grăunte într-un sol nefertil dacă nu este crescut, cultivat, educat, lucruri ce sunt imposibile de realizat fără inspirație și ambiție.

Astfel, geniul nu este o ființă divină: este un om care a reușit să părăsească găoacea mentalității limitate a mulțimii, s-a ambiționat și a învățat, pasionat de lucruri noi, mereu fiind însetat de cunoaștere. Pentru a deveni geniu nu trebuie să te naști predispus la ”condiția geniului”; trebuie să muncești din greu ca să poți atinge idealul – limita cunoașterii, ultima treaptă a scării…