Atitudinea, ca o poziție al unui om în
societate, reprezintă un element aparent neimportant, care are rolul de a
influența multe evenimente, păreri sau chiar decizii substanțiale.
În primul rând, un om cu atitudine este
plasat într-o anumită categorie de societate. Acesta își manifestă
propriile idei și trăsături de caracter, prin atitudine atingându-și
scopul. De altfel, un om ce ia atitudine este privit altfel de
societate, căci reprezintă o verigă ce judecă și acționează, animând
astfel evenimentele dintr-o comunitate.
În al doilea rând, atitudinea este una
dintre acele trăsături ce dezvoltă caracterul, ce ajută omul să iasă din
zona de confort, fiind astfel capabil să-și dezvăluie adevăratele
calități. Un om inteligent, dar fără inițiativă este ușor eclipsat de
unul mai puțin strălucit, dar un orator mai bun sau vânător de
oportunități.
În concluzie, această trăsătură –
atitudinea, este doar un pas în dezvoltarea unei persoane, atât pe plan
intelectual, cât și pe cel moral. Deși este deseori confundată cu
obrăznicia sau lipsa de tact, atitudinea este un element definitoriu în
plasarea unui individ într-o anumită poziție în societate.
No comments:
Post a Comment