Saturday 5 November 2016

Despre importanța participării adolescenților la evenimentele culturale

Evenimentele culturale au devenit din ce în ce mai puțin interesante pentru generațiile care vin. O prezentare de carte, o expoziție cu tematica evoluției omului, un concert dedicat tradițiilor unei localități nu mai sunt fenomene interesante pentru adolescentul de azi. De aceea, implicarea tinerilor în organizarea și desfășurarea unui astfel de eveniment are o importanță majoră.

În primul rând, implicarea înseamnă și responsabilitate, fie că aceasta este împărțită între mai mulți indivizi sau e pe umerii unui singur adolescent. Astfel, participarea activă la un eveniment cultural, fie că este vorba de organizare, informare, implicare  înseamnă responsabilitate și de ce nu, lucru de echipă.
În al doilea rând, evenimentele culturale sunt o sursă de informație prezentată într-o formă atractivă, extracuriculară. Un adolescent care participă la un eveniment cultural poate învăța multe lucruri legate de un anumit domeniu, iar aceste informații au o șansă mult mai mare de a rămâne în mintea adolescentului decât informațiile învățate forțat la școală.
În concluzie, evenimentele culturale repezintă o sursă de distracție, dar și de învățare pentru tineri. Pe lângă acestea, participarea la organizarea unui fenomen cultural este un exercițiu foarte bun pentru imprimarea sentimentului de responsabilitate.