Despre admirație

Admirația este o calitate foarte frumoasă, însă dusă până la extremă poate cauza doar suferință.

În primul rând, capacitatea de a admira ceva, fie un lucru, un om sau un gest, este o trăsătură a omului care își acceptă calitățile și defectele, fiind capabil să vadă ceva frumos și în ceilalți oameni.

În al doilea rând, admirația este un lucru bun, deoarece datorită acestuia omul își stabilește un țel, apare motivația și ambiția de a fi mai bun, de a excela. Admirând un tablou, un pictor se va ambiționa să picteze unul mai bun; admirând o prietenie frumoasă un adolescent își va revizui atitudinea față de prietenii săi și va face tot posibilul ca relația de amiciție pe care o are să devină mai trainică și mai sinceră; admirând o mamă ce-și iubește nespus copilul, o femeie se va ambiționa să devină o mamă (cel puțin) la fel de minunată.

În concluzie, admirația provoacă motivația, dorința de a fi mai bun decât omul admirat, de a face lucrurile mai bine, de a te perfecționa. Totuși, există un nu – admirația dusă până la extremă, când admirația unui lucru, om sau gest se transformă în invidie, generează frustrări și pierderea încrederii în forțile proprii.

Astfel, admirația rămâne a fi o calitate frumoasă și nobilă doar atunci când știi să admiri din inimă, motivându-te să ajungi la același nivel (sau chiar mai sus) cu persoana (sau obiectul, sau gestul, situația)  admirată.

Despre invidie

Invidia, din punctul meu de vedere, este frustrarea ce survine după conștientizarea succesului altcuiva în domeniul care reprezintă o formă a propriei vieți. Astfel, invidia este opusă admirației: prima distruge, cealaltă motivează.

În primul rând, sentimentul etichetat drept invidie este unul extrem de deranjant: pe lângă faptul că deranjează oamenii din jur, acesta își deranjează în primul rând stăpânul. Efectele nu sunt neapărat vizibile, poate doar o față mereu indignată sau revolta împotriva unui om în particular. Totuși, efectul interior este mult mai devastator: gânduri ațintite asupra succesului altcuiva, ura împotriva acestui om, lipsa de motivație pentru a face ceva folositor și ignorarea totală a celorlalte calități ale persoanei.

În al doilea rând, invidia tinde să distrugă cele mai frumoase prietenii și în același timp duce la pierderea viziunii clare asupra lumii. Astfel, un om invidios nu va avea forța necesară să treacă peste; va fi mușcat de invidie de fiecare dată când va auzi de obiectul urii sale. Nu va mai munci ca mai înainte. Activitățile lui vor fi replanificate din vina frustrărilor și a incapacității de a trece peste. Un om invidios și slab nu va reuși să-și focalizeze atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante.

Astfel, invidia devine una dintre problemele majore ale societății: pe de o parte, distruge relațiile interumane. Pe de altă parte, aceasta este capabilă să schimbe anumite persoane într-o direcție nu chiar bună, ducând la pierderea integrității acestora, debusolându-i.