Friday, 7 July 2017

Rolul călătoriilor în viața tinerilor

În tinerețe, omul are o mulțime de aspirații: să termine o facultate bună, să găsească un job bine plătit, să păstreze prieteniile frumoase, să fie apreciat de cei din jur. Totuși, din motive deseori financiare, tânărul uită de escapade și de rolul călătoriilor în viața sa.


În primul rând, călătoriile reprezintă o sursă de cunoaștere, fie că este vorba de locuri, oameni, obiceiuri, arhitectură, istorie, artă. Mintea umană memorează informațiile care sunt interesante, iar atunci când ești într-o călătorie, într-un loc nou, totul are un farmec aparte, chiar și aspectele de care nu ești pasionat în mod special.
În al doilea rând, o călătorie, fie ea și până în județul vecin, reprezintă o clipă de relaxare în viața tânărului, având în vedere că trăim în epoca vitezei. Stresul este un factor din ce în ce mai îngrijorător în ceea ce privește omul modern, iar combaterea acestuia se poate face în mai multe moduri, printre care și călătoriile. Ieșirea din cotidian, din programul zilnic este deja o sărbătoare, iar vacanțele oferă acest prilej de evadare. În călătorii grijile dispar, programul se schimbă, mintea și corpul se relaxează și de ce nu, omul ajunge să privească anumite aspecte din viața sa cu alți ochi.
Astfel, călătoriile nu sunt doar o sursă de cunoaștere, ci și de relaxare. O călătorie învață multe lucruri, dar și oferă momente de reculegere și de meditație, momente în care au loc revizuiri, îmbunătățiri și modificări a unor aspecte din viața omului care în marele oraș și ritmul infernal de lucru nu observă cele mai mici bucurii, cele mai mici lucruri ce pe termen lung înseamnă foarte mult.

No comments:

Post a Comment