Deși deseori auzim fraza ”legile sunt făcute pentru a fi încălcate”, rolul acestora într-o societate modernă este de netăgăduit; datorită legilor și a aplicabilității acestora, omenirea nu este aruncată în haos. Dezbaterea legilor, indiferent de natura lor, în public, este o metodă de a afla cum gândește omul ce face parte din respectiva societate.
În primul rând, o dezbatere publică prevede formarea a cel puțin două opinii, mai exact, părerile de pro și contra. În cadrul unei discuții publice despre lege, orice individ ce face parte din comunitate își poate exprima părerea proprie, dreptul la opinie reprezentând un avantaj al democrației.
În al doilea rând, datorită aducerii în public a unei probleme pentru care se adoptă o lege, se poate determina dacă oamenii ce fac parte din acea comunitate sunt de acord sau nu cu aceasta. Dacă majoritatea sunt contra, este evident că vor fi luate anumite măsuri, se va modifica un paragraf din lege sau dacă gândim utopic, se va anula acea lege. La fel, dacă majoritatea consideră că legea este foarte bună, aceasta se va adopta mult mai ușor și mai repede.
În concluzie, dezbaterile publice în ceea ce privește adoptarea legilor au cel puțin două avantaje: posibilitatea individului de a se exprima, de a-și manifesta dreptul la opinie și conștientizarea, în urma numărării voturilor pro și contra, ce își dorește o comunitate.
No comments:
Post a Comment