Despre drama interioară a unui individ

Orice individ, real sau imaginar, trece pe parcursul vieții sale printr-o dramă interioară, de intensitate variabilă și origine rareori bine cunoscută. Acest aspect al sufletului uman este bine portretizat în cadrul unor opere literare marcante pentru un popor, o perioadă și în special, pentru cititor.

Astfel, ca o primă idee, suferința cauzată de o dramă interioară este, până la un anumit punct, o necesitate a individului. Un om este o creatură complexă, pentru care orice sentiment trebuie trăit, preferabil la o intensitate cât mai mare. Ca exemplu, Ghiță din Moara cu noroc  este un personaj care trăiește o dramă interioară ce-i corupe sufletul: om de treabă, gospodar și familist la început (“un om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa [pe Ana] veselă”), acesta ajunge în împrejurări care-i declanșează o latură întunecată a sufletului: setea de bani ce-l transformă într-un individ diferit sumbru ("acum el se făcuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot încât îți venea să te sperii de el”, “când mai se hârjonea cateodată cu dânsa își pierdea lesne cumpătul și lăsa urme vinete pe brațe”.

O a doua idee în ceea ce privește necesitatea unei drame interioare este capacitatea acesteia de a defini un individ. Există oameni ce datorită dramei interioare se evidențiază, capătă un contur și ocupă un loc în societate. În literatura română, îl întâmpinăm pe Ștefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Deși opera este narată de la persoana I, din perspectiva lui Ștefan - deci dintr-o perspectivă subiectivă, cititorul poate observa că personajul principal este construit pe baza dramei sale interioare și nu invers. Ștefan este un bărbat nesigur, trăind sub semnul incertitudinii în ceea ce privește loialitatea soției sale. Obsesia pentru întrebarea dacă Ela îi este fidelă sau nu îl urmărește și în cele mai importante momente din viața sa: "era o suferinţă de neînchipuit". Pe de altă parte, suferința pe care o trăiește în război potențează suferința amoroasă, complicând și îmbogățind astfel drama interioară: ”Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu", "cădem cu sufletele rupte în genunchi, apoi alergăm, coborâm speriați [] nu mai e nimic omenesc în noi". 

În concluzie, suferința interioară (drama) este un element important și chiar fundamental pentru un individ: pe de o parte, aceasta face parte din necesitățile spirituale ale omului, conșient sau nu; pe de altă parte, drama interioară definește, direct sau indirect, un individ, plasându-l într-un anumit context social.